La data de 09.09.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au efectuat, simultan cu omologii lor englezi, un număr de 32 percheziții domiciliare, din care 23 în România, pe raza județelor Ilfov, Călărași și Caraș-Severin, și 9 în Marea Britanie, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism și spălare de bani.
În cauză s-a reținut faptul că, încă din anul 2009, pe raza municipiului București și a județului Ilfov s-a constituit un grup infracțional organizat format din 28 de persoane, care a desfășurat activități de racolare a unor persoane vătămate de sex feminin, minore, provenite din medii defavorizate, familii cu venituri mici sau dezorganizate, care, atrase de stilul de viață opulent al membrilor grupării și de promisiunile făcute de aceștia, au ajuns să fie exploatate pe teritoriul României, pentru ca după împlinirea vârstei de 18 ani, să fie exploatate sexual în țări precum Irlanda, Marea Britanie, Scoția și Germania.
Au existat şi situații în care victimele au fost transferate în ţări din Uniunea Europeană, încă din perioada minoratului, caz în care acestora le-au fost întocmite documente de identitate false.
Părțile vătămate erau exploatate cu promisiunea falsă că sumele de bani obținute din practicarea prostituției vor fi investite în bunuri mobile și imobile, pe care le vor deține împreună cu partenerii lor de viață. Membrii grupului infracțional organizat racolau permanent și alte tinere pe care le exploatau în aceleași condiții, extinzându-se pe teritoriul Marii Britanii sau a altor țări, sub atenta supraveghere a liderilor.
Pentru a ascunde activitatea infracțională, membrii grupării evitau să achiziționeze bunuri în nume propriu, astfel că, de cele mai multe ori, acestea erau înregistrate pe numele rudelor sau apropiaților.
Gruparea infracțională era bine organizată, pe baza principiului subordonării ierarhice, liderul fiind cel care monitoriza toate activitățile și percepea fiecărui membru o taxa de protecție.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost ridicate sume de bani, 4 autoturisme de lux, documente, înscrisuri și telefoane mobile.

Pentru o abordare integrată a acestei investigații transfrontaliere și pentru eficientizarea schimbului de material probator privind persoanele bănuite, autoritățile de aplicare a legii din România și Marea Britanie au semnat în luna februarie 2019 un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team).
Documentarea activității infracționale, precum și cooperarea judiciară internațională au fost efectuate cu sprijinul Eurojust, Police Scotland – National Human Trafficking Unit, Europol și al Biroului Atașatului de Afaceri Interne al MAI din cadrul Ambasadei României la Londra.
La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 14 persoane, iar alte 3 persoane bănuite de apartenență la grupare și 7 complici cu activitate infracțională în Marea Britanie au fost reținuți de autoritățile britanice.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice