Rezultate la examenul de definitivare: peste trei sferturi dintre candidații din Dâmbovița au promovat înainte de contestații

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a făcut publice rezultatele inițiale ale examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar. Datele arată că 77,04% dintre candidați au obținut media necesară promovării, procent calculat înainte de soluționarea contestațiilor.

Comparativ cu anul trecut, promovabilitatea a crescut cu peste patru puncte procentuale, de la 72,99% la 77,04%.

În urma evaluării digitalizate a celor 135 de lucrări, doi candidați au obținut nota 10, iar alți 60 au primit note cuprinse între 8 și 9,99. De asemenea, 48 de candidați au fost notați între 7 și 7,99, 17 între 5 și 6,99, iar opt au obținut note sub 5.

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița precizează că, în urma acestor rezultate, județul ocupă locul al cincilea la nivel național. Candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații până în data de 22 iulie, ora 12:00, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 27 iulie.

Abonează-te la știrile Oficial Media!

Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *