Secretarul general Jens Stoltenberg s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, ieri, pe 6 aprilie 2022, înaintea unei întâlniri a miniștrilor de externe ai NATO.
“Forțele armate ucrainene opun o rezistență acerbă. Recuperează teritoriul de la invadatorii ruși și forțează Rusia să își schimbe planurile de război. Dar Moscova nu renunță la ambițiile sale în Ucraina. Vedem acum o deplasare semnificativă a trupelor de la Kiev pentru a se regrupa, reînarma și aproviziona. (…) În următoarele săptămâni, ne așteptăm la o nouă ofensivă rusă în estul și sudul Ucrainei. Pentru a încerca să cucerească întregul Donbas și pentru a crea o punte terestră către Crimeea ocupată“, a precizat Stoltenberg, amintind totodată că activarea FORȚEI DE REACȚIE RAPIDĂ A NATO presupune mobilizarea a 40.000 de soldați, sute nave și avioane de luptă în partea de est a Alianței, inclusiv în România.
Secretarul general a mulțumit Secretarului Antony Blinken pentru eforturile sale neobosite de a se consulta și coordona cu Aliații NATO. De asemenea, i-a mulțumit pentru angajamentul puternic al Statelor Unite față de Alianță, așa cum au demonstrat în special cei o sută de mii de soldați americani aflați acum în Europa. „Conducerea SUA a fost remarcabilă și este indispensabilă”, a spus dl Stoltenberg. NATO va sprijini Ucraina, precum și alți parteneri vulnerabili la presiunea Rusiei, inclusiv Georgia și Bosnia și Herțegovina. Alături de Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud, precum și de Înaltul Reprezentant al UE, miniștrii vor aborda, de asemenea, împingerea crescândă a puterilor autoritare împotriva ordinii internaționale bazate pe reguli, vor discuta noi modalități prin care vor putea oferi în continuare sprijin Ucrainei, inclusiv arme antitanc, sisteme de apărare aeriană și alte echipamente, asistență umanitară și ajutor financiar.
În prima sa audiere în faţa Congresului american, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite, generalul Mark A. Milley, a spus că ar trebui să fie create baze permamente în zona de sud -est a Europei. ”Suntem martorii celei mai mari amenințări la adresa păcii și securității Europei, poate și a lumii, în cei 42 de ani de serviciu, pe care îi am, în această uniformă. Invazia rusă a Ucrainei poate submina nu doar pacea și stabilitatea europeană, ci și pacea și stabilitatea globală pe care părinții mei și o generație întreagă de americani au luptat să o apere.”, a declarat generalul Mark Miiley.

Șeful statului major al SUA a vorbit și despre înființarea de baze americane permanente în țările de pe flancul estic al NATO, pentru a descuraja Rusia. „Cred că mulți dintre aliații noștri europeni, în special cei din Țările Baltice sau Polonia sau România sau în altă parte, sunt foarte, foarte dispuși să stabilească baze permanente. Așadar, obținem efectul prezenței permanente a forțelor, dar soldații, marinarii, aviatorii sau pușcașii marini nu vor fi staționați permanent, ci vor veni prin rotație.”, a conchis generalul american.
În luna martie, generalul american a vizitat Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Discuțiile cu partenerii români, s-au axat pe întărirea flancului estic al teritoriului NATO în contextul conflictului din Ucraina.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan