Într-o competiție foarte puternică cu aproape 1.000 sportivi din 41 de țări, România a devenit CAMPIOANĂ EUROPEANĂ pentru prima dată în istoria Federației Române de Culturism și Fitness, detronând Spania (țara gazdă) sau alte țări puternice cu tradiție și rezultate în frumosul nostru sport!

”Nu vă pot exprima ce sentimente frumoase și unice trăiesc datorită aceastei victorii imense! Din cauza oboselii (am dormit maxim 8h în ultimele 3 zile!) îmi este greu să vă mulțumesc nominal tuturor celor care prin faptele sau gândurile voastre bune ne-ați împins efectiv spre victorie, dar voi reveni într-o postare ulterioară cu detalii mai exacte, atât despre numărul medaliilor obținute, cât și cumulul de factori care a făcut ca imnul național al României să fie intonat de nu mai puțin de 25 de ori în cele trei zile de competiție! Dedic special această victorie familiei mele, echipei Federației Române de Culturism și Fitness (sportivi, antrenori, președinți de cluburi etc) și tuturor celor care au crezut în mine, înțelegând că toate proiectele sănătoase pe termen mediu și lung se fac cu pași mărunți și siguri” a transmis Gabriel Toncen, președintele FEDERAȚIEI ROMÂNE DE CULTURISM ȘI FITNESS.
SILVER Fitness Challenge Team – Locul 2

Manea Marcel – Locul 1, Men’s Bodybuilding Mufturel Albert – Locul 2, Men’s Bodybuilding

Andrasoni Francisc – Locul 1, Men’s Bodybuilding

Gold- Sava Maria – Women’s Bikini Fitness

Mufturel Albert – Locul 2, Men’s Classic Physique

Gold Martin Narcisa – Women’s Bikini Fitness


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice