România este parte semnatară a Convenției – Cadru pentru dezvoltarea durabilă și protejarea Carpaților (Convenția Carpatică), document strategic al cărui obiectiv general îl reprezintă cooperarea în diverse domenii, precum: conservarea biodiversităţii, amenajarea teritoriului, managementul resurselor de apă, agricultură şi silvicultură, transport, turism, industrie şi energie pentru păstrarea şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii populaţiilor locale şi a conservării valorilor naturale şi culturale.
Din partea României, Agenția Națională a Zonei Montane coordonează Grupul de Lucru „Agricultură și Dezvoltare Rurală” din cadrul Convenției Carpatice (WG SARD).
Joi 17 martie 2022, a avut loc în sistem online, cea de-a a 5-a întâlnire a acestui Grup de Lucru. La eveniment au participat delegați oficiali ai părților din Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, precum și observatori de la organizații precum: Food and Agriculture Organization of the United Nations – FAO, Euromontana, Eurac Research, Romontana.
Din România, au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Mediului (punctul focal al Convenției Carpatice), Ministerului Afacerilor Externe și Agenției Naționale a Zonei Montane (ANZM). Întîlnirea a fost moderată de către doamna Veronica Țaran Baciu, director general al ANZM.
Din cele 8 teme de dezbateri propuse de către partea română, în cadrul Grupului de Lucru pentru implementarea Protocolului SARD în următoarea perioadă (până la sfârșitul anului 2023), au fost selectate un număr de TREI:
1. Modele de bune practici: Lanțuri alimentare scurte – De la fermă la consumator
2. Scheme de calitate și certificarea „Produs montan”
3. Asocierea fermierilor și procesatorilor din zona montană – beneficii și modele de bune practici
Secretariatul Convenției Carpaților, prin vocea autorizată a șefului acestuia, domnul Harald Egerer, a mulțumit României și Agenției Naționale a Zonei Montane, pentru modul în care s-a implicat, a organizat și gestionat acest grup de lucru.
Agenția Națională a Zonei Montane, prin reprezentanții din teritoriu, Părăian Anamaria – CRDM Hațeg, Ionescu Gruia Valerica Letiția – ODM Hunedoara și Corin Ioan Ciordas – ODM Brad, a participat la vizita domnului ministru Adrian Ionuț Chesnoiu și la ședința de lucru, din județul Hunedoara.

Zona montană a României constituie un teritoriu special, de interes naţional, cu un imens potenţial economic, social, cultural şi de mediu. Acest areal trebuie să beneficieze de o politică specifică, bine definită, conform principiilor dezvoltării durabile şi în conformitate cu politicile europene.În acest scop, a fost înfiinţată Agenţia Națională a Zonei Montane (ANZM), în conformitate cu prevederile Legii muntelui nr. 197/2018 și H.G. NR. 1036/2018. ANZM îşi are sediul în municipiul Vatra Dornei şi se află în directa subordonare a MADR și este prezentă în teritoriul național prin centre regionale și oficii de dezvoltare montană.Principalul rol al ANZM este acela de a elabora şi implementa strategia şi politicile privind dezvoltarea şi protecţia zonelor montane din România, precum şi implementarea unor măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi bugetul de stat.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan