Lansarea albumului „Romanian Chamber Orchestra, Cristian Măcelaru. Schubert, Dvořák” reprezintă unul din cele mai importante evenimente din activitatea prestigiosului ansamblu, care în ultimii ani și-a câștigat un loc fruntaș pe scena muzicală din țară. Realizat în condiții deosebite, cu distanțare între muzicieni și cântând de pe suport digital, albumul propune melomanilor două dintre cele mai importante lucrări ale repertoriului clasic, și anume Franz Schubert – Cvartetul de coarde nr. 14 în re minor „Moartea și fata“, D. 810 (aranjament pentru orchestră de coarde) și Antonín Dvořák – Serenada pentru orchestră de coarde op.22 în Mi major, într-o interpretare de excepție.
Obținând din partea postului Radio România Muzical cel mai înalt calificativ -„Fonoteca de aur”, și fiind inclus în stagiunea de vară a Uniunii Europene de Radio, compact discul va fi lansat marți, 30 noiembrie, la postul Radio România Muzical, în rubrica „CD Review” a emisiunii „Arpeggio”, la ora 10:00. De asemenea, albumul urmează a fi inclus în proiectul „Discurile anului 2022”. Acesta poate fi achiziționat, la preț de producător, de la Librăria Casa Radio sau prin comandă online pe site-ul https://bit.ly/2ZxuBOd. De asemenea, albumul este disponibil și în rețeaua de parteneri de distribuție a Editurii Casa Radio.
În 1 decembrie, la ora 20:00, Romanian Chamber Orchestra oferă primul concert integral în realitate virtuală al unei orchestre din România. Înregistrarea video a fost realizată folosind patru camere de 360 de grade, la o rezoluție de 5.7K, oferind astfel o experiență nemaiîntâlnită până acum de public. Concertul poate fi urmărit pe pagina de YouTube a orchestrei https://bit.ly/31cgBu1.
În program: Béla Bartók – Dansuri populare românești; Oana Vardianu – Genesis; George Enescu – Intermezzi op. 12; Alin Chelărescu – Panicandemica; W. A. Mozart – Simfonia nr. 40.
Înregistrarea a avut loc live, în cadrul concertului susținut de Romanian Chamber Orchestra în templul muzicii din țară – Ateneul Român din București, în data de 19.08.2021, celebrând 140 de ani de la nașterea marelui compozitor român George Enescu.
Despre Maestrul Cristian Măcelaru
Câștigător în 2020 al unui premiu “Grammy”, Cristian Măcelaru este în prezent dirijorul principal al renumitei orchestre “WDR Sinfonieorchester Köln” și director muzical al Orchestrei Naționale a Franței. Cariera de dirijor și-a început-o alături de Orchestra din Philadelphia, ansamblu pe care l-a dirijat începând cu anul 2010 de peste 100 de ori. De-a lungul timpului a dirijat Orchestrele Simfonice din New York, San Francisco, Chicago, Cleveland, Houston, Baltimore, Los Angeles, Toronto, Seattle, Detroit, precum și Bayerischen Rundfunk Symphonieorchester, Royal Concertgebouw Orchestra, Staatskapelle Dresden, Gewandhausorchester Leipzig, Deutsches Symphonieorchester Berlin, City of Birmingham Symphony Orchestra, Rotterdam Philharmonic Orchestra, Orchestre Philharmonique de Radio France, Hallé Orchestra, Vienna Radio Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, BBC Symphony, São Paulo Symphony Orchestra, Royal Scottish National Orchestra, City of Birmingham Orchestra, Hessischer Rundfunk Sinfonieorchester Frankfurt, Rotterdam Philharmonic, sau Gothenburg Symphony Orchestra.
Despre Romanian Chamber Orchestra
Un punct de reper pentru cultura românească, Romanian Chamber Orchestra este singurul proiect care reunește diaspora acasă, aducând laolaltă 34 de muzicieni români care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Ansamblul este dirijat de maestrul Cristian Măcelaru, unul dintre cei renumiți dirijori pe plan mondial, dirijor principal al “WDR Sinfonieorchester Köln”, Director Muzical al Orchestrei Naționale a Franței și noul director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu”.
Mulțumim organizatorilor, partenerilor și sponsorilor acestei ediții Romanian Chamber Orchestra 2021:
Organizator: Asociația Trib’Art (Tribul Artistic) din Timișoara;
Co-Finanțatori: Administrația Fondului Cultural Național și Primăria Municipiului Timișoara;
Parteneri principali: Festivalul Internațional “Vara Magică”, Lanto Communication, Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Timișoara Convention Center;
Parteneri educaționali: Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, Clubul Rotary Opera;
Parteneri: Radio România Muzical, Consiliul Județean Sibiu, Fundația Culturală “Remember Enescu”, Teatrul Național “Radu Stanca” Sibiu, Hotel Boutique “Casa del Sole”, Hotel Ramada Sibiu, Hotel Timișoara, Opera Națională Română din
Timișoara, Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii;
Parteneri media: TVR Timișoara, TVR 3, Radio Timișoara, Best of Timișoara;
Proiect cultural realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, al Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.
Proiectul cultural nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național, a Primăriei Municipiului Timişoara şi a Consiliului Local Timişoara.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG