Comisia Europeană nu și-a făcut datoria de gardian al tratatelor în ceea ce privește drepturile românilor!
Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a tras un semnal de alarmă, la Strasbourg, în prezența comisarului european pentru Piață Internă, Thierry Breton, în privința incapacității Comisiei Europene de a-și face datoria de gardian al tratatelor, în ceea ce privește drepturile românilor.
În sprijinul afirmațiilor sale, eurodeputatul Grapini a prezentat trei exemple elocvente în care, cetățenii români sunt discriminați.
Primul exemplu este cel legat de blocarea de către Austria, fără niciun argument juridic, a aderării României la Spațiul Schengen.
“Parlamentul European a votat, de cinci sau șase ori, aderarea României și Bulgariei la Schengen și nu s-a întâmplat nimic. Comisia Europeană este gardianul tratatelor, există temei juridic pentru a acționa și a lua decizii ferme împotriva Austriei care se opune discreționar aderării celor două state la Schengen. Și, iarăși, nu s-a întâmplat nimic. Ce să spunem românilor în campania electorală, pentru a veni la vot la alegerile europarlamentare?”, a punctat, în intervenția sa, Maria Grapini, care a precizat că una dintre devizele cele mai importante ale UE este aceea că toți cetățenii sunt egali.
Al doilea exemplu de discriminare a românilor, susține europarlamentarul PUSL, este cel legat de viza pentru Statele Unite.
“Domnule comisar, tratatul prevede reciprocitate! Dacă SUA nu lasă cetățenii români, membri ai UE, să intre în Statele Unite, Comisia Europeană poate aplica acel punct și acționa în consecință. Și, în al treilea rând, vorbesc de o a treia discriminare, și anume, cea legată de subvențiile acordate fermierilor din România, comparativ cu cele ale altor state!”, a mai spus Maria Grapini
De 16 ani, românii așteaptă tratament egal în UE !!!!!!
Discursul despre Starea Uniunii, pe care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a susținut astăzi, în fața Parlamentului European, a generat reacția vehementă a europarlamentarului PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D!
În discursul său, președinta Comisiei Europene a pledat, duplicitar, pentru includerea neîntârziată a României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen, apreciind că cele două ţări au luat măsurile potrivite împotriva migraţiei şi se comportă deja ca şi cum ar face parte de facto din spaţiul european de liberă circulaţie.
” Bulgaria și România au arătat că fac parte din spațiul nostru Schengen. Au demonstrat-o. Să le permitem să intre în sfârșit, în spațiul Schengen, fără întârzieri”, a spus președinta CE.
În cadrul unei interpelări scrise, făcută astăzi, eurodeputatul Grapini a criticat faptul că Ursula von der Leyen, deși a prezentat o sinteză a activității din mandatul acesteia, “plin de promisiuni și laude”, nu a spus nimic despre dubla măsură pe care o practică, în calitate de președinte al Comisiei Europene.
“Din păcate, discursul dumneavoastră nu a ajuns la inima românilor din cauza ipocriziei instituționale. Nu puteți lăuda România de bună practică la frontiere și, în același timp, să nu folosiți instrumentele pe care le aveți ca gardian al tratatelor, pentru ca România să fie în spațiul Schengen. Dubla măsură și lipsa de respect practicată, de 16 ani, de UE, față de România, a dus la scăderea încrederii în UE. Românii doresc fapte, nu declarații. De 16 ani, fermierii, transportatorii, românii așteaptă tratament egal în UE și nu vor să fie tratați ca niște cetățeni de mâna a doua. Ați creat pagube economice României și ați contribuit la sărăcirea românilor!”, a punctat Maria Grapini.
În context, eurodeputatul umanist i-a spus, tranșant, Ursulei von der Leyen că dacă dorește să se convingă de realitatea acestor afirmații, să vină în România și să încerce să își facă, anul viitor, campanie electorală și, astfel, va vedea reacția românilor.
“Închei, cerând imperativ ca, până la sfârșitul anului 2023, România să fie acolo unde are dreptul, și anume, în Spațiul Schengen! Altfel, veți contribui la distrugerea proiectului european!”, a conchis revoltată, în interpelarea sa, Maria Grapini.
Comisia Europeană şi Parlamentul European au cerut în repetate rânduri includerea României şi Bulgariei în Schengen, însă decizia este luată în Consiliul European, prin unanimitate.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Deputat Aurelian Cotinescu: ”Moțiunea AUR, SOS și POT a fost doar o încercare disperată de a arunca România în incertitudine”
Investiție în educație și eficiență energetică: Grădinița nr. 3 din Târgoviște va fi redeschisă în această toamnă
Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025