Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

ROȘU EDENIC la CENTRUL CULTURAL UNESCO- MIHAI EMINESCU DIN BUCUREȘTI

Marți, 26 septembrie începând cu orele 17.30 la Centrul Cultural UNESCO Mihai Eminescu ( str. J. L. Calderon nr 39- București sectorul 2, va avea loc evenimentul cultural artistic ”ROȘU EDENIC”.

Acest eveniment remarcabil cuprinde lansarea volumului O SUTĂ ȘI UNA DE POEZII de VERONICA BALAJ, apărut la Editura Academiei Române și un recital extraordinar de muzică și poezii HAPPY FACE inspirat din creația Veronicăi Balaj, în interpretarea actorilor Teatrului NostruM- UZPR, acompaniați la pian de Corina Vlad Diaconescu.

Moderatoarea evenimentului la fi actrița Claudia Motea.

Personalități ale vieții socio- cultural- artistice vor lua cuvântul, care vor vorbi despre activitatea prodigioasă a scriitoarei, dar și despre importanța majoră a literaturii în viața noastră culturală.

Muzica şi literatura au fost deseori percepute ca fiind o unitate indisociabilă, tainică, a unor elemente interdependente, şi aceasta nu numai în virtutea acelor trăsături comune pe care cele două ramuri ale artei le împărtăşesc (ritm, emoţie, lirism, inefabil, abstract) ci şi, mai ales, datorită capacităţii lor de a transcende spaţiul contingent în manieră imediată şi totală, mai mult ca alte arte.

Beneficiind de cultură zi de zi, vom avea permanent o sursă de încântare şi de mirare, trăind experienţe emoţionale şi intelectuale ce încurajează sărbătoarea sau contemplarea.

Când experimentăm creativitatea sau arta, ne construim de fapt o identitate individuală într-o comunitate.

Citind şi recitind,
cuvintele în mine s-au răsucit
pe faţă şi pe dos
înroşindu-se de osteneală,
şi purtam pe umeri
crengile unui copac
de un roşu edenic
şi citind m-am mutat în cuvinte
şi ele s-au prefăcut în zburătoare
cu pene roşii
îngenunchind în aşteptare,
m-am rugat, hai,
vino şi tu să înotăm
în miezul cuvintelor
e un izvor
uneori fierbinte
de roşul izbăvitor, nu-ţi fie teamă
arsura lui o purtăm
la subsioară
aşa cum ne-a fost dat,
o să vezi,
mereu vom căuta o mare
să stingem iluzia
că nu ai plecat
rătăcind într-un cânt
care trudeşte
în cercuri rebele
de-un roşu hoţesc,
minţindu-mă că mă mai iubeşti
şi dincolo de rănile cereşti.
Și se făcea că eram piatră
şi te fereai să calci
să nu mă transform într-un munte de piatră
şi se făcea că eram
oglinda unei ape
rebele mereu păcătuind
să-şi renege malurile
în căutare de verde cutezător
şi tu veneai dinspre stele
râzând,
vai, ce terestră eşti,
o minune de femeie,
porţi pe tălpi peceţile fostelor iubiri
mă ademeneşti,
umbră vindecătoare…