Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Salvamont Dâmbovița a participat pentru a treia oară la Dolomites Rescue Race

Salvamont Dâmbovița, prin reprezentantul său, Geo Badea, a participat în perioada 6 – 7 octombrie 2023, pentru a treia oară, la Dolomiti Rescue Race, un eveniment internațional dedicat exclusiv membrilor Salvamont și care include teste tehnice și de performanță. Întâlnirea a avut loc în Dolomiții Cadore, inima Alpilor Dolomiți, sit al patrimoniului Unesco.

Despre aventura sa în munții italieni, ne-a povestit mai multe Geo Badea, salvamontist și profesor de geografie:

”Zilele trecute am revenit în țară din Italia, acolo unde sâmbătă, 7 octombrie, am fost prezent pentru a treia oară, din partea Salvamont Dâmbovița, la una dintre cele mai prestigioase curse cu profil de salvare montană din Europa, care anul acesta a ajuns la cea de a 12-a ediție.

Delegația Salvamont România s-a prezentat cu două echipe integral românești, respectiv Dacia și Carpathia, iar cea de-a treia, Amicitzia, a fost mixtă, româno-italiană.

La start s-au aliniat, de data aceasta, aproape 80 de echipe, mare parte dintre ele, foarte bine pregătite. Profilul cursei a fost același ca în anii precedenți, 1300m diferență de nivel în urcare, traversarea unei creste în sistem via ferrata, coborâre în rapel și alergat cu targa de salvare până la sosire.

Podiumul a fost ocupat de Italia, Polonia și Cehia. Echipele românești s-au prezentat onorabil. Locul 5 pentru Dacia, 13 pentru Amicitzia și 35 pentru Carpathia.

Luni, 9 octombrie, ne-am continuat activitatea alpină urcând pe creasta nord-vestică Monte Antelao, The King of Dolomites, 3265m, al doilea ca înălțime din Dolomiți, după Marmolada. Un munte foarte spectaculos, dar care îți pune la grea încercare abilitățile montane. Pe scurt, un traseu clasic foarte expus, prost marcat, unde asigurarile de orice fel lipsesc cu desăvârșire și, mai mult decât atât, foarte friabil. Am respirat ușurați, abia când am revenit la Refugio Galassi. Sincere și călduroase mulțumiri tuturor colegilor români, dar și italieni, alături de care am participat la acest minunat periplu. Mulțumesc, SPJSS Dâmbovița pentru sprijinul moral și material!”.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share