În cadrul Conferinței Naționale Salvamont care s- desfășurat la începutul acestei săptămâni la Borșa, delegații celor peste 800 de salvamontiști din cadrul celor 42 de structuri de salvare montană din țara noastră au ales pe cei care vor conduce destinele Salvamont România pentru următorii patru ani, cei care trebuie să întreprindă demersurile necesare pentru asigurarea dezvoltării și menținerii activității de salvare montană la cele mai înalte standarde.
Consiliul de Conducere și Aparatul Permanent de lucru al Salvamont România are rolul de a stabili și organiza programele de pregătire profesională ale salvatorilor montani, de a emite normele tehnice și procedurile specifice activității, de a elabora proiectele de acte normative necesare dezvoltării activității și de a asigura reprezentarea Salvamont România în fața autorităților naționale și a forurilor profesionale internaționale.
Salvamont România este singura instituție de salvare montană din România, membră cu drepturi depline în cele două mari structuri profesionale internaționale de salvare montană CISA IKAR – Comitetul Internațional de Salvare Alpină și FIPS – Federația Internațională a Salvatorilor pe pârtiile de schi, iar o parte dintre membrii Consiliului de Conducere și ai Aparatului Permanent de lucru al Salvamont România reprezentând salvarea montană din țara noastră în organismele de conducere și comisiile de specialitate ale acestor foruri, acest fapt oferind o garanție că salvamontiștii români au acces la ultimele descoperiri din acest domeniu și că activitatea Salvamont are toate condițiile de a fi mereu ”la înălțime”.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului