Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte anunţă desfăşurarea celei de-a X-a ediţii a Nopţii Muzeelor care va avea loc sâmbătă, 17 mai 2014.
Fiind unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, peste 150 de muzee şi alte instituţii din 48 de localităţi din România organizează vizite gratuite şi evenimente speciale în noaptea de 17 spre 18 mai.
Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte se alătură şi în anul acesta programului cultural european „Noaptea Muzeelor”, iniţiat de Ministerul Culturii din Franţa. La fel ca şi la ediţiile precedente, muzeul va fi deschis între orele 18:00 – 24:00, intrarea fiind liberă.
Programul evenimentului:
Ora 18:00 – „Till Eulenspiegel” – spectacol de teatru oferit de Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte. Locaţie: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Beciul “Mircea cel Bătrân”
Ora 18:00 – Spectacol de muzică şi teatru susţinut de Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” Târgovişte şi de laureaţii Concursului Art4You. Coordonator: Prof. Doina Bădică. Locaţie: curtea Muzeului de Istorie
Ora 20:30 – Concert susţinut de corala “APASSIONATO”, solist: soprana Mihaela Micuţă, dirijor: Florin Emil Nicolae Badea. Locaţie: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Beciul “Mircea cel Bătrân”
Ora 21:o0 – Concert susţinut de corul de cameră “PRELUDIU” din Bucureşti, dirijor prof. Voicu Enăchescu. Locaţie: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Beciul “Mircea cel Bătrân”
Orele 18.00 – 24.00 – Publicul participant are posibilitatea să viziteze gratuit expoziţiile permanente ale Muzeului de Artă, Muzeului de Istorie, Muzeului Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”, Muzeului Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, expoziţia ”Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”
Vizitarea expoziţiei de caricatură “POEZIE ŞI GRAFICĂ ÎN CETATEA DE SCAUN A TÂRGOVIŞTEI” a graficianului Marian Avramescu, ce este găzduită de Sala Auditorium a Muzeului de Istorie.
Organizatori:
Consiliul Judeţean Dâmboviţa
Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte
Parteneri:
Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte
Liceul de Arte “Bălaşa Doamna” Târgovişte
Corala “APASSIONATO”, dirijor: Florin Emil Nicolae Badea
Corul de Cameră „Preludiu” Bucureşti, dirijor prof. Voicu Enăchescu
Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei