Școala Gimnazială Picior de Munte – Boboci a fost reabilitată și modernizată
- Achiziția de mobilier, bănci, dulapuri individuale, calculatoare, table interactive în valoare de 910.000 lei pentru Școala Gimnazială Nr. 2 Picior de Munte – Boboci;
- Achiziția unui microbuz electric, de 8+1 sau 16+1 locuri, pentru elevii navetiști din comună. Valoare 240.000 de euro.
- Și pentru că dezvoltarea comunei Dragodana a fost și va fi un proiect de Echipă, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală am asigurat aproximativ 2.430.000 de lei, sumă necesară implementării a 8 proiecte în localitate.” (Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița)
La rândul său, primarul comunei Dragodana, Sandu Gheorghe, a precizat că demersurile administrative au durat 5 ani de zile, iar reabilitarea doar 9 luni, un motiv în plus de bucurie pentru copiii care erau nevoiți să învețe în schimburi.
”După o perioadă de 6 ani de zile, de când am pornit acest proiect, reușim să-l inaugurăm. Spun 6 ani, însă în realitate, la această școală s-a lucrat 9 luni de zile. Practic 5 ani de zile au durat procedurile administrative și construcția efectivă a școlii a durat 9 luni. Îi mulțumim constructorului, nu a fost zi în care să nu avem cel puțin 50 de muncitori pe zi. Prin extinderea cu 8 săli de clasă dăm șansa copiilor să învețe într-un singur schimb”, a spus Sandu Gheorghe.
Vezi ALBUM FOTO pe pagina de facebook Oficial Media


”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului