Scott Johnston, regizor și membru în conducerea Festivalului Babel, ne-a transmis un mesaj în deschiderea celei de-a 12-a ediții. O prezență constantă, prieten și iubitor de România și Târgoviște, Scott este dovada vie că într-un turn Babel limbile chiar se pot încurca. Poate că rădăcinile noastre sunt comune, iar scoțienii și dacii au fost frați.
Despre ediția de anul acesta, cu tema ”conexiuni”, Scott ne-a mărturisit că, acum, mai mult ca oricând avem nevoie să fim aproape unii de alții, să ne împărtășim poveștile și visele, pentru a putea face față unei lumi, care, spun eu, trăiește travaliul unei renașteri. Și păsările Phoenix tot din cenușă se nasc, poate că lumea doar așa funcționează, mai întâi își dă foc, ca mai apoi să renască. Îi mulțumim lui Scott pentru faptul că se simte bine în pielea lui de român și sper ca într-un final să dezlege și misterele acestei conexiuni care îl tot aduc pe acest tărâm.
Mesajul lui Scott, târgovișteanul nostru din Scoția pentru Festivalul Babel:
„Sunt scoțian, dar și eu sunt târgoviștean. De ce? Aici mă simt ca acasă. Oamenii și prietenii mei mă fac să mă simt așa.
Babel este un festival unic și este nevoie de o cantitate imensă de muncă pentru a crea acest eveniment cultural extraordinar în fiecare an. Așa că îi mulțumesc lui Mihai Constantin Ranin și echipei sale pentru angajamentul față de Babel. Pur și simplu nu ar exista fără acești oameni.
Tema acestui an este conexiunile. Trăim într-o lume marcată de conflicte, război și fundamentalism. Națiunile și culturile nu se pot conecta. În timpul acestui festival ne putem conecta. Ne vom conecta. Avem nevoie să râdem, să plângem, să iubim, să ne certăm dar, mai ales, să ne conectăm. Teatrul este o limbă pe care o împărtășim cu toții, haideți să ne împărtășim poveștile, speranțele, visele și aspirațiile noastre și… haideți să ridicăm energia acestui oraș prin Festivalul Babel!” (Scott Johnston)

Citește și:
Scott Johnston: ”Babel is a unique festival, I feel at home in Targoviste”
Scott Johnston: ”un actor nu poate trăi din cioace.” Interviu @OficialMedia
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului