Scrisoare catre Repetitia piesei „3 ore dupa miezul noptii”

Andrea si draga Repetitie, In prima seara mi-au curs, asa, discret, cateva lacrimi. Colega mea, Oana, nu a remarcat dar m-a simtit.

Sigur ca nu-mi permit astfel de emotii, pentru ca viata e o lupta si e necesar sa fiu pregatit mereu pentru ea. Asa ca mi-am reluat pozitia in transeele existentiale, insa nu am cum sa nu iti impartasesc momentul…
Imediat, am inceput un dialog soptit cu ea, cu Oana, acolo in al saptelea rand. Zic: „uite, uita-te la ei, ce ingeri! Tu nu le simti aripile? Incredibil, Oana! Asta este o simtire care nu ma invaluie nici macar in timpul unei piese. Ia priveste peste ei si incearca sa vezi culori. Sunt numai culori calde. Cata puritate, cata atentie… observi ca nu simt povara?”
Oana incerca sa mi se substituie, pesemne emotional si a inganat un „da” mai mult pentru ca stia ca ma insel rar sau deloc, insa nu cred ca la momentul acela simtea la fel. Sunt convins ca era cuprinsa de o stare de bine emanata de voi, fiindca o vedeam cum se lasa ca o haina uda in scaun, dar banuiesc ca nu a vazut exact ce am vazut eu. „Priveste-le talpile, i-am zis, ca o prelungire a curateniei chipului lor angelic. Si ia priveste-i cum se unesc fara revolta, ba mai mult, la unison si ca intr-o singura inima. Observi ca ei nu se separa? Mintea si pieptul lor au aceleasi instincte, acelasi miros, de parca ai zice ca traiesc intr-o sfera calduta si moale.”
Tu, Andrea, te asezasesi in fata laptopului ca sa vezi miscarile, iar ceilalti, unii stand pe dusumea, iar altii in picioare, creasera un cocon in jurul tau. Nu ai idee ce energie plutea deasupra voastra! Iar de deasupra se imprastia peste scena intreaga si dincolo de ea, pana la randul meu, la randul sapte. Am mai simtit senzatia asta de dumnezeire, doar in pribegiile mele, in care, pe varfuri stancoase, eram numai eu cu cerul. Atunci a fost momentul cand am vrut sa nu tulbur aripile voastre si inainte de a ma ridica, dupa ce Oana mi-a confirmat esenta armoniei care o invaluise si pe ea, i-am zis:
„Facere! Aici nu ai nevoie de biblii, de sfinti, aici este TOT, este totul ala care tine lumea vie. Puritate, lupta, acceptare, seninatate, alb si orange, miros de brad, sudoare. Sudoare ca o ploaie marunta si rara si, si copii, copii care se joaca fara grija zilei de maine dar care stiu cum trebuie imbracate papusile pentru viata lor papuseasca. Si atentie, multa atentie…asa ca a unui fin ceasornicar batran, care a renuntat la meserie pentru a repara suflete cu mecanisme fine. Uite, Oana, intre ingeri, copii si adulti, tinerii astia de pe scena, fara sa isi dea seama sunt zei, acum. Sau daca nu sunt, atunci cu siguranta sunt niste oameni care dau forma pamantului si sensul zilei de maine. Pe mine, unul m-a sagetat si vreau sa plec, sa plec cu starea asta unica si irepetabila. Tot ce ti-am spus eu despre aura dimprejurul lor se poate rezuma intr-un cuvant. Asta inseamna sa fii brav! BRAV!”
A luat si Oana poseta si geaca si ne-am ridicat usor lasandu-va in jurul laptopului. A fost cel mai puternic si influent spectacol pe care l-am trait. Repetitia voastra a fost un fel de Oscar al sufletului. Ma gandeam…  sa incercam a fi noi insine, asa cum ati facut voi in seara aia? Nu crezi ca ar iesi cel mai bun spectacol? Sa facem pur si simplu repetitii fara limite si condititionari, sa facem repetitii la Viata, fara sa o jucam vreodata. Fara sa ne intereseze ce parem in ochii spectatorilor. Iti multumesc, Andrea!

p.s. 1 – Aia mica, Roxana … pupa-i nasucul in locul meu si imbratiseaza-l pe Adrian, care e plin de lumina.

p.s. 2 – Spune-le tuturor ca le cunosc fiecare grimasa, respiratie, si mimica de copii mari sau, de ce nu, de zei.

p.s. 3 – Eu in fiecare dimineata (de cand eram de varsta voastra) ma trezesc la ora 3.

Cu dragoste, Cristi!

Andreei Gavriliu si Repetitiei la piesa „3 ore dupa miezul noptii”            Targoviste – 6 ianuarie, 2016

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media