Șapte luni: 157 de artiști, 26 de curatori, 17 expoziții și cinci performance-uri, 61 de voluntari și 704 ore de voluntariat. Cel mai amplu proiect al Timișoarei Capitală Culturală Europeană 2023 se apropie de final.
după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după a deschis spațiile Cazarmei U din Timișoara către iubitorii de artă – localnici și turiști deopotrivă – începând cu 4 mai și închide, în 30 noiembrie, expozițiile. Doar pe acestea, pentru că Sculptura se mută în litere și devine Poveste.

Ultimele două săptămâni ale proiectului după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după mută formele sculpturii în pagini de carte și îl aduc pe scriitorul Petru Ilieșu în Cazarma U cu Instalația.
„Instalația: un cub de 2/2 m, realizat din desfășurarea unor coperte ale cărții ”Classified” – carte, jurnal al zilelor Revoluției din 1989 – simbolizează un univers închis din interiorul căruia se revarsă, forțând o latură a structurii, conținutul cărții decopertate. Bariera secretizării, marcată de pereții cubului, este străpunsă de miezul epic al cărților în ideea că adevărul, oricât ar fi de zăvorât, ascuns, la un moment dat va răbufni la suprafață.” – Petru Ilieșu
Tot așa cum pereții Cazarmei U au dovedit în acest an că pot îmbrăca și alte forme, aducând în oraș o recunoaștere națională: proiectul după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după a primit Premiul secțiunii Arhitectura amenajărilor interioare/expoziții, standuri și scenografie din cadrul Anualei de Arhitectură București, ediția 2023.
Arhitect Attila Kim: „Pereții interiori ai cursivelor au fost dublați cu un perete nou, decupat în dreptul ușilor și geamurilor, care marchează spațiile expoziționale și devine interfața fiecărei expoziții, fiind suportul fizic al conceptelor curatoriale, biografiilor artiștilor și denumirilor tuturor spațiilor. Astfel, această friză prin care se accesează fiecare spațiu în parte, devine o a doua piele a clădirii, simbolizând și noua funcțiune muzeală.”
„Vom muta povestea acestui an, adevărul lui, în memoria unei cărți, a unui album pe care dorim să îl facem în 2024, ca să conservm această experiență a Cazarmei U din Timișoara Capitală Europeană a Culturii” – Sorina Jecza, Președinte Fundația Triade.
Despre toate acestea și multe alte detalii vă așteptăm să povestim joi, ora 12,00, în Cazarma U, în ultima conferință de presă a proiectului. Vor fi prezenți parteneri și colaboratori din proiect, reprezentanți ai instituțiilor finanțatoare, dar și membri ai echipei care a făcut posibile activitățile din întregul proiect.
Proiectul după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin Programul TimCultura 2023.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului