Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că, începând cu data de 02 decembrie 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2021. Astfel, până în acest moment au fost autorizați pentru plata finală un număr de 444.693 fermieri, ceea ce reprezintă 54,63% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2021 și au fost declarați eligibili.
Suma totală autorizată la plată este de 137.667.515,57 euro. În Anexă este prezentată situația plăților autorizate de către fiecare Centru județean al APIA.
Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,8683 lei pentru un euro. Efectuarea plăților aferente Campaniei 2021 va continua în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți. APIA a efectuat plăți în avans, în intervalul 18 octombrie – 30 noiembrie, pentru 745.155 de fermieri la nivel național, ceea ce reprezintă 96,72% din numărul fermierilor care au depus cererea unică în campania 2021. Plățile finale cuprind și sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, speciile ovine/caprine.
Totodată au fost aprobate cuantumurile pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) pentru anul de cerere 2021
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că au fost stabilite cuantumurile aferente Sprijinului cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) pentru anul de cerere 2021, urmând să fie demarat procesul de autorizare la plată a acestor scheme.
În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1247/2021 pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2021, vă comunicăm mai jos cuantumul per unitate, calculat prin raportarea plafoanelor alocate la efectivul de animale eligibile, respectiv la kilogramele de gogoși crude de mătase eligibile:
SCZ – sprijin cuplat pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte – 1.680.000 euro plafon – 10.592 capete – 158,6102 euro per cap;
SCZ – sprijin cuplat pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne – 13.125.000 euro plafon – 51.188 capete – 256,4077 euro per cap;
SCZ – sprijin cuplat pentru specia bovine, categoria vaci de lapte – 99.324.810 euro plafon – 275.635 capete – 360,3490 euro per cap;
SCZ – sprijin cuplat pentru specia viermi de mătase – 27.000 euro plafon – 300 kg gogoși – 90,000 euro per kg gogoși.
Plățile se efectuează în lei, la un curs de schimb de 4,9475 pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C/398/7/01.10.2021.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan