Au început lucrările pentru “Extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, prin demolare parțială și extindere orizontală și verticală”, proiect cu o valoare de aproape 13 milioane de lei, finanțat din fonduri europene.
Până în prezent au fost executate lucrări de desfacere și demolare, după ce spațiul a fost eliberat și s-a putut asigura accesul utilajelor de dimensiuni mai mari. Proiectul de reabilitare vizează Corpul B, construit în anii 1960, destinat activităților de ambulatoriu și având o suprafață construită de 1560 mp.
Lucrările vizează: desfacerea/demolarea parțială a zonelor cu cabinetele de electroterapie și secția de hidroterapie pentru a face loc unei noi structuri care să respecte normele necesare instituțiilor spitalicești; reabilitarea zonelor care cuprind bazinul mare, vestiarele, grupurile sanitare și legătura cu corpul A; extinderea pe verticală, prin supraetajarea cu un nivel, a zonelor cu noi cabinete de consultație, legătura cu corpul A, lift exterior; o extindere nouă, cu două etaje pe locul ambulatoriului, care se face pentru cabinetele medicilor, cabinete de consultație, săli de tratament, vestiare, grupuri sanitare, având la parter sectorul de hidroterapie recreat, iar la celelalte niveluri noi funcțiuni spitalicești. Corpul de clădire își va păstra rolul actual de ambulatoriu și se va realiza o intrare principală din exterior, care va permite accesul direct în ambulatoriu al persoanelor cu dizabilități și accesul cu targa. Se vor realiza finisaje moderne, se schimbă instalațiile interioare și rețelele de utilități și vor fi achiziționate dotări medicale și mobilier.
La finalul lucrărilor, noua clădire va fi din nou racordată la rețeaua de alimentare cu apă termală.
Contractul de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru lucrările de la Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie au fost semnate pe 10 septembrie 2019. În noiembrie 2020, Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru desemnarea constructorului. Aceasta a fost câștigată, în luna mai 2021, de către SC ALEX-DIA CONSTRUCT SRL, cu o ofertă în valoare de 12.880.071 lei, fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor este de 21 de luni.
Primăria Timișoara pregătește și documentațiile necesare pentru reabilitarea corpului A de clădire.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026