Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a fost gazda evenimentului de lansare a celei de-a treia ediții a „Cartei Albe a Turismului din România”, cercetare științifică realizată de Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (CNIPMMR), care prezintă principalele caracteristici și oportunități ale sectorului și, totodată, evidențiază cele mai eficiente strategii de promovare a destinației, luând în considerare tendințele actuale și particularitățile piețelor țintă. Evenimentul a fost prezidat de ministrul Ștefan-Radu Oprea.
România este, fără îndoială, o țară cu un potențial turistic semnificativ, cu antreprenori și operatori care prin activitatea lor de zi cu zi pun umărul la valorificarea lui.
În ceea ce privește proveniența clienților din sectorul turismului din România în anul 2023, datele colectate au relevat faptul că 76% dintre clienți sunt din România, iar aproximativ 17% sunt din Uniunea Europeană. Cel mai important factor pozitiv, cu impact major asupra afacerilor din turism îl reprezintă numărul de clienți sau vizitatori repetitivi. Rata medie de revenire (la nivelul întregului eșantion) se ridică la 33%, în scădere cu aproximativ 12% față de nivelul înregistrat în anul 2019. Agențiile de turism au indicat, în medie, o rată de revenire a clienților mai ridicată, de 40% în anul 2023, față de rata de revenire a unităților de cazare de 30%.
Analizând scopul principal al clienților/vizitatorilor pentru apelarea la serviciile organizațiilor din turism, remarcăm faptul că 59% dintre respondenți au menționat turismul de agrement, urmat de turismul rural, cu aproximativ 12% .
Principalele riscuri mari identificate de către antreprenorii/ managerii din turism în anul 2023 se referă la: costul materiilor prime și al energiei este un risc acut pentru restaurante în principal, lipsa de stabilitate legislativă este un risc semnificativ pentru unitățile de cazare iar legislația inadecvată este un risc major pentru agențiile de turism.
Nevoia cea mai amplă de finanțare a întreprinderilor din turism se referă la dezvoltarea unor servicii suplimentare pentru turiști și la menținerea competitivității și angajaților companiei.
În contextul discuțiilor referitoare la dezvoltarea sectorului turismului, ministrul Ștefan-Radu Oprea a anunțat lansarea noului sistem informatic integrat SITUR.GOV.RO.
Printre destinațiile turistice promovate se regăsesc obiective din județul Hunedoara, dar și din Valea Jiului.
„Platforma SITUR este funcțională. Noul sistem informatic este simplificat și permite digitizarea întregului proces de clasificare. În această manieră înlocuim tradiționalele proceduri de depunere fizică a documentelor pentru obținerea autorizațiilor în domeniul turismului și facilităm accesul transparent și intuitiv la toate etapele acestui proces. Pasul vine în întâmpinarea măsurilor pe care le vom adopta, printr-un act normativ la care lucrăm în prezent, care se referă la interzicerea promovării structurilor neclasificate pe site-uri și platforme specifice”, a declarat ministrul Ștefan-Radu Oprea.
În semn de recunoștință pentru contribuția adusă promovării destinației turistice România, în cursul anului trecut, ministrul Ștefan-Radu Oprea a înmânat o serie de premii dedicate modelelor de bune practici. Printre acestea se numără Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul George Enescu, Flavours of Romania – Charlie Ottley, Asociația Caiac SMile, Electric Castle, Călător în Bascheți, Asociația Gastro Local, Târgul de Crăciun de la Craiova, ROVentura, Via Transilvanica, precum și fotograful Cătălin Urdoi și meșterul olar Daniel Leș. În același timp, a fost subliniată importanța promotorilor dedicați în scrierea poveștii de succes a turismului românesc.
„În ultima perioadă, ministerul a inițiat o serie de campanii importante pentru promovarea destinației noastre, așa cum a fost cea de la BBC sau, cea mai recentă, aflată încă în derulare, de la Milano și Roma. Facem tot posibilul, în continuare, să fim mai organizați și profesioniști, astfel încât viitoarele noastre acțiuni să fie tot mai țintite pe zona de percepție a turiștilor care își doresc să călătorească în țara noastră. Însă, în turism, parteneriatul public-privat este cheia”, a precizat ministrul Ștefan-Radu Oprea.
La evenimentul de lansare a celei de-a treia ediții a Cartei Albe a Turismului din România au fost prezenți și secretarul de stat, hunedoreanul Lucian Ioan Rus, președintele CNIPMMR Florin Jianu, directorul general Groupama Călin Matei, precum și alți invitați din partea mediului privat și asociativ.
În fața celor mai mari provocări, turismul a dovedit că este unul dintre sectoarele economice cu o capacitate extraordinară de adaptare.
Acest lucru se datorează inclusiv evenimentelor de specialitate, dar și rezilienței unui mediu antreprenorial sănătos și, nu în ultimul rând, dorinței fiecăruia din noi de a călători, de a descoperi și a ne îmbogăți cultura cu noi locuri și experiențe de neuitat. Intensificarea şi extinderea cooperărilor bilaterale pentru dezvoltarea inițiativelor de promovare a diferitelor forme de turism (vacanțe tip city-break prelungit, turism cultural, spa și wellness, vacanțe de schi sau vacanțe pe litoral) este de interes pentru România, creșterea economică generată de activitatea turistică poate fi, în general, reliefată prin crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii şi a comerțului.
Se va continua anul acesta, promovarea destinația România pe piețele externe prin participarea la cele mai importante târguri de turism din lume, facem pași importanți pentru a deveni o destinație tot mai competitivă.
Conform datelor Institutului Național de Statistică disponibile până la data de 30.09.2023, România a înregistrat peste 1,6 milioane turiști internaționali în structurile de primire, în creștere cu aprox. 40% față de primele nouă luni ale anului 2022.
Printre cele mai importante piețe generatoare de turism către România se numără Germania (+30%), Israel (+29%), Italia (+62%), Regatul Unit (+33%), Franța (27%), Polonia (+47%) sau Spania (+83%)
”Potențial există, trebuie doar să creăm împreună povestea de succes care să atragă turiștii pe litoral, iar acest lucru înseamnă infrastructură turistică adecvată, raport calitate-preț competitiv și specialiști care să lucreze pentru întocmirea celor mai bune strategii în domeniu. În acest sens, este necesară existența unui dialog permanent, onest și pragmatic, între sectorul public și cel privat în vederea asigurării unor reglementări mai bune, iar Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului rămâne în continuare partenerul dumneavoastră prin toate programele pe care le dezvoltă. De fapt, pe care le dezvoltăm împreună, consultându-ne transparent și constructiv pentru a putea oferi exact sprijinul de care este nevoie” a conchis ministrul de resort.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
6 ateliere pentru copii la Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT