Senator AUR Ciprian Iacob a făcut un apel pentru salvarea democrației, pentru apărarea integrității și siguranței țării noastre. „Valorile democratice, libertatea și dreptatea trebuie protejate cu responsabilitate și curaj”. Acesta a adus în atenție mesajul vicepreședintelui SUA, J. D. Vance, care a declarat că instanțele unde au fost anulate alegeri nu respectă standardele democrației.
„Cea mai mare amenințare la adresa Europei nu este Rusia, China sau orice alt actor extern, ci pericolul din interior — retragerea de la valorile sale fundamentale, valori împărtășite cu Statele Unite ale Americii.
Am fost surprins să văd un fost comisar european care, recent, a părut încântat de anularea unui scrutin electoral întreg în România, avertizând că același lucru s-ar putea întâmpla și în Germania. Astfel de declarații sunt șocante pentru americani.
Când vedem instanțe care anulează alegeri și oficiali care amenință cu același lucru, trebuie să ne întrebăm dacă ne respectăm standardele democratice la care ne-am angajat”, a declarat în cadrul Conferinței de Securitate de la München de astăzi, vicepreședintele SUA, J.D. Vance.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani