Senatorii PRO ROMÂNIA, alături de categoriile vulnerabile în aceste vremuri dificile
”Propunerea legislativă pentru SUSPENDAREA RAMBURSĂRII CREDITELOR – am avut o intervenție pe subiect, subliniind cel puțin două componente esențiale ale acestui proiect (diferit de cel cu care Guvernul Orban-Cîțu s-a făcut de râs):
- o sferă mai largă a debitorilor;
- prevederea expresă că dobânda datorată nu se capitalizează (anatocismul nu poate fi acceptat în situații de criză ca cea pe care o trăim astăzi).

APLICAREA UNOR SCUTIRI DE LA PLATA CHIRIILOR PENTRU PERIOADA AFERENTĂ STĂRII DE URGENȚĂ
Proiectul a provocat dezbateri foarte aplicate în Comisia economică, industrii și servicii și cred că, prin amendamentele pe care le-am adus acolo, am îmbunătățit textul propunerii legislative și l-am echilibrat între interesele proprietarului – chiriașului.
În esență: locatarii, operatori economici, profesionişti şi autorităţile publice şi entităţile juridice de drept privat a căror activitate a fost întreruptă sau restrânsă prin aplicarea unor acte ale autorităţilor publice în perioada de aplicare a stării de urgenţă pot suspenda, la cerere, fără dobânzi sau alte penalități, plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii sau puncte de lucru. La rândul lor, locatorii sunt scutiți de la plata obligațiilor aferente chiriilor neîncasate.”
Intervențiile senatorului Adrian Țuțuianu în Senatul României: