SFÂNTA LUMINĂ IESE DIN MORMÂNT în SÂMBĂTA MARE

Pentru a arăta că acestă Lumină este o mângâiere duhovnicească pentru noi și nu pentru El, pentru că Fiul Tatălui e de-a pururea în Lumina Preasfintei TREIMI.

În Sâmbăta Mare sufletul Mântuitorului nostru Iisus Hristos era coborât în locuința morților, în Șeol, în iad, ca să scoată de acolo pe Adam și neamul lui.

Atunci s-a ținut deplin sabatul poruncit de Dumnezeu, dar numai Mântuitorul Hristos L-a putut ține la modul desăvârșit. Pentru că, efectiv cu Trupul nu a făcut atunci nicio lucrare, ci numai cu sufletul. Și încă ce lucrare! Cine crede în Hristos ține prin aceasta inclusiv sabatul cel bineplăcut lui Dumnezeu.

În icoana ortodoxă a învierii Domnului Hristos se arată clar faptul că Mântuitorul nu înviază pentru sine în mod demonstrativ, ci cu El ia și tot neamul omenesc prin Adam.

Pe când la reprezentările catolice vedem pe un Iisus ieșind din mormânt singur cu un steag de biruință în mână, un înger dă la o parte piatra, iar ostașii care păzeau mormântul sunt căzuți la pământ. O înviere „în forță”. O înviere demonstrativă de „cine-i mai tare”.

Pe când în ortodoxie accentul cade mai mult pe o iubire tainică, ce nu zdrobește, ci vindecă.

Dumnezeu știa că în timp oamenii vor face multă gălăgie acolo la Mormântul Sfânt din Ierusalim, când vor primi anual semnul învierii prin Lumina Sfântă, de aceea și vrea să fie mai multă liniște și așezare sufletească în Noaptea Învierii la Sfânta Liturghie, când o altă minune se petrece în taină și în liniște, prefacerea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele lui Hristos, spre hrană duhovnicească a celor ce cred în El și îl iubesc pe El.

Iar această minune a Euharistiei se petrece la fiecare Liturghie, pe Sfânta Masă a oricărui Altar ortodox, în toată lumea, în toate bisericile ca locaș de cult, în Biserica lui Hristos ca și comuniune de persoane ce mărturisesc întru adevăr dreapta credință în Preasfânta Treime. Orice Sfântă Masă preînchipuie Mormântul lui Hristos de la Ierusalim, izvorul învierii noastre.

Putem crede că în preștiința lui Dumnezeu și acesta mai poate fi un motiv de ce sâmbătă și nu duminică se petrece acolo acel moment al venirii Sfintei Lumini.

Pentru că, învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a petrecut efectiv în liniște. A trecut cu Trupul înviat prin giulgirile cele de îngropare, prin piatra de la ușa mormântului și prin ușile încuiate acolo unde erau ascunși ucenicii de frica iudeilor și le-a oferit pacea din Pacea Lui. Pentru că Trupul înviat a lui Hristos are alte proprietăți după înviere, depășind cele strict biologice. Așa cum vom fi și noi cu trupurile înviate în Ziua cea de Apoi.

Ostașii care păzeau mormântul lui Iisus nici nu au simțit când a înviat El, pentru că El nu a vrut să-i deranjeze cu învierea Lui, atât de delicat și minunat este Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El nu e violent, nu bruschează și nu forțează ceva sau pe cineva vreodată. El nu constrânge, ci convinge, oricând vrea și când e proniat pentru fiecare.

Ostașii s-au speriat și au fugit abia după ce au văzut îngerul care a coborât din Cer și a prăvălit piatra de la ușa mormântului, pentru că tocmai dis de dimineață veneau femeile mironosițe la mormânt și se întrebau între ele cine le va prăvăli piatra aceea foarte mare, pentru a intra în mormânt și a unge cu miruri Trupul lui Iisus.

Atunci Dumnezeu a trimis un înger din Cer să facă aceasta, pentru a vedea femeile că mormântul este gol, că Iisus a înviat, că nu mai este acolo.

Dar ostașii romani credeau că atunci înviază Iisus din Nazaret și văzând arătare îngerească s-au temut și au fugit. Ei erau obișnuiți să lupte cu alți oameni în războaie, dar nu cu forțe îngerești.

Iisus era deja înviat și nu mai era acolo, când au venit femeile la mormânt. Poate și de aici s-a perpetuat ideea în apus cum că Iisus atunci a înviat, având cumva nevoie de un înger care să-i dea la o parte piatra de la ușa mormântului. Dar nici vorbă de așa ceva.

Îngerul a coborât să ajute pe oameni să vadă adevărul, nicidecum să-L ajute pe Iisus Hristos să iasă din mormânt. Pentru că la ce putere de Dumnezeu are Mântuitorul Hristos, putea într-o clipă să spulbere El singur toată acea piatră atunci și acolo, nu avea nevoie de niciun ajutor pentru a ieși El singur din mormânt, înviat din morți.

Ați văzut imagini de sus cu miile de oameni ce înconjoară bisericuța Sfântului Mormânt cu făclii în mâini, după venirea Sfintei Lumini ?!? Nu vi se pare la prima vedere ca o groapă cu mult foc, ca un iad în flăcări ?!? Dar să mai fii și acolo ?!? Deși se aude clar și pe înregistrările video și audio.

Însă acolo e imaginea iadului învins total de Mântuitorul Iisus Hristos, de Sufletul Lui cel Preacurat, cu focul iubirii Lui dumnezeiești, ce oferă foc al Iubirii sfinte, tuturor sufletelor ce cred în Hristos și în Învierea Lui.

                                                E bucuria că iadul a fost învins de Hristos, e bucuria Învierii tuturor prin El

Deci, Sâmbăta Mare ne arată iadul și tulburarea din care am fost scoși de Mântuitorul Iisus Hristos. De la întunericul morții la Lumina Învierii, prin Hristos – Lumina lumii. Iar Liturghia din Noaptea de Paști ne arată pacea Raiului frumos, redeschis prin Jertfa Supremă a lui Hristos, Jertfă reactualizată la fiecare Sfântă Liturghie prin dumnezeiasca Euharistie.

În Sfântul Mormânt,  în fiecare sâmbătă spre duminică din an se săvâșește Sfânta Liturghie, retrăind mereu, mai ales acolo, Învierea lui Hristos în taina mormântului și în taina inimilor noastre. Amin.