Veste excelentă pentru pasagerii Aeroportului Internațional Timișoara Traian Vuia: în ajun de Moș Nicolae se ridică restricțiile referitoare la lichidele din bagajele de mână. Nici electronicele nu vor mai fi scoase la verificare.
Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia se alătură aeroporturilor în care controlul de securitate devine mult mai rapid și mai simplu, fiind eliminată restricția referitoare la cantitatea de lichide, aerosoli și geluri care depășesc 100 de mililitri. Pasagerii vor scăpa de stresul de a pune recipientele în pungi de plastic pentru scanare separată de bagajul de mână. Același lucru va fi valabil și pentru electronice, laptopurile și accesoriile acestora urmând să treacă prin scanere fără să mai fie obligatorie scoaterea lor din bagaj.
Implementarea acestui sistem modern de control de securitate a fost posibilă în urma achiziționării celor mai noi echipamente de specialitate prin accesarea unei finanțări nerambursabile obținute prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Operaționalizarea sistemului de scanare a fost realizată prin cooperarea Aeroportului Internațional Timișoara cu Brigada Antitero din cadrul Serviciului Român de Informații și cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Dincolo de faptul că este eliminat stresul ambalării recipientelor și a scoaterii acestora pentru scanare separată, cel mai important câștig este reducerea timpului de procesare a pasagerilor la efectuarea controlului de securitate.
Această informație este cu siguranță o veste bună pentru majoritatea pasagerilor care călătoresc de la Timișoara spre alte destinații. Totuși e bine ca aceștia să aibă în vedere și faptul că aceste reguli valabile de astăzi pe AIT TV nu se aplică în orice aeroport pe care urmează să ajungă. O măsură eficientă care să-i scutească de complicații este verificarea condițiilor de securitate din aeroporturile spre care zboară, cu suportul companiilor aeriene prin care achiziționează biletele de călătorie.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista