Într-o conferință de presă prin intermediul platformei ”zoom”, senatorul Titus Corlățean a atras atenția că se încalcă drepturi elementare cum ar fi libertatea de exprimare. Iar dacă asistăm acum la oprimarea libertății de exprimare -fie ea și pe site-uri mici-, ce siguranță avem că mâine nu vor urma ziarele, televiziunile, politicienii incomozi?
Astăzi aflăm că alte trei site-uri au fost închise: ortodoxinfo.ro, romania-veche.ro si justitiarul.ro. Un precedent care mâine poate avea repercusiuni asupra colegilor noștri jurnaliști, asupra ziarelor care spun un cuvânt în plus sau în minus. Cine decide ce se spune în propoziție, sau cum trebuie să aibă loc exprimarea? Cu siguranță, în mod rațional și obiectiv, președintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a analizat și a aplicat măsura prevăzută de lege fără a aduce prejudicii drepturilor elementare ale omului.
Titus Corlățean
Încălcarea dreptului de informare și libertatea de expresie, libertatea de conștiință și religie. Este o gravă încălcare a legii, spune al doilea demnitar al României, Președintele -interimar- al Senatului

Nu trăim în epoca lui Ceaușescu și nu cred, nicicum, că această comandă ar fi dat-o vreodată premierul Ludovic Orban sau că are știință că se închid site-uri. Ca să ajungi la aceste măsuri radicale, este necesar să aplici în prealabil cererea de corectare și dezmințire a unei știri, abia mai apoi o avertizare și un preaviz de retragere al unui articol. Măsura de blocare a serverelor față de dreptul la libera exprimare, este echivalentul injecției letale față de dreptul la viață. Nu s-a avut la bază decizia unei instanțe judecătorești, mai mult de atât, nici nu există această pedeapsă.
Art. 15 al CEDO arată clar că în starea de urgență poate exista o limitare, dar nu o suprimare. În plus, Curtea, chiar și în eventualitatea unei stări de urgență, afirmă că măsurile care trebuie întreprinse vizează apărarea ordinii democratice amenințate, iar autoritățile trebuie să facă tot ce este posibil pentru protejarea valorilor unei societăți democratice, așa cum este pluralismul, toleranța și lipsa de prejudecăți. Un alt amendament al Curții este că oricine are dreptul la o judecată corectă, drept care nu se pierde în nicio situație. Ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față!!!
În conferința de presă din 15 aprilie 2020, secretarul de stat Virgil Guran, consilier în cancelaria premierului Ludovic Orban și președinte al PNL Dâmbovița, ne-a asigurat -la întrebarea mea-, că nu se pune problema de o îngrădire a libertății presei.
Potrivit unui comunicat ANCOM, măsura de închidere a site-urilor justitiarul.ro și romania-veche.ro a fost luată în baza Decretului de prelungire a stării de urgență pe teritoriul României nr. 240/2020, care prevede, la art. 91, alin. 3 că:
”Furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”
Și noi am atras atenția asupra dezinformării – vezi articolul de mai jos:
Grupul de Comunicare Strategică: nu a fost pusă în discuție carantinarea Bucureștiului
”În condițiile în care -de parcă nu ar fi de ajuns- iureșul creat de această criză, în massmedia apar tot soiul de informații legate de măsurile de combatere a pandemiei. Nu trebuie căzut în extrema fanatismului ideologic de moment și, nici atât, nu sunt necesare invenții care nu au ca fundament surse directe și oficiale.”
Dar de la aceste afirmații cu caracter de neadevăr până la ”arderea pe rug” -dacă mi se permite această formă stilistică-, este o măsură extrem de gravă, totalitaristă -s-ar putea spune- și rămâne doar să ne întrebăm cine va urma -ziare, lideri incomozi, politicieni.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului