Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, declarații din conferința de presă de astăzi:
„Continuă lucrările de reabilitare și modernizare a arenei fotbalistice târgoviștene. Voi prezenta în linii mari ce s-a lucrat până acum. După cum se poate observa, în prezent au loc lucrări la Tribuna nouă, cea metalică, unde s-au montat deja 4 axe, este vorba de stâlpii care vor susține gradenele și grinzile la această Tribună și care va găzdui peste 4200 de oameni. În perioada următoare se vor monta și stâlpii cei mai înalți, și apoi să se treacă la montarea tuturor grinzilor și a elementelor premergătoare instalării gradenelor.
Se lucrează și la Tribuna veche, până la finalul acestei luni, depinde și de vreme, sperăm că măcar un prim tronson de Tribună, cel dinspre Casa Armatei, de la zidul de sprijin, să fie gata la nivel de gradene, astfel încât să poată să fie aplicată hidroizolația, rămânând numai scaunele de pus.
Astăzi au început și lucrările la instalația de nocturnă, mai exact, armarea fundației la nocturnă, urmând ca până la finalu lunii martie, dacă lucrurile merg așa cum ar trebui, să ridicăm deja instalația de nocturnă.
Încercăm un demers către Federația Română de Fotbal, să putem beneficia de omologarea provizorie a stadionului, iar echipa să poată să joace meciurile pe teren propriu, dar nu depinde numai de noi, ci de cum vor evolua lucrările și de poziția pe care o va avea Federația.
La acest moment, tot ce înseamnă gazon, cu instalație de degivrare, cu cea de preluare a apelor, este montat. Vom vedea dacă vom utiliza niște containere, eventual până la finalizarea unei părți din Tribună.
Sper să ne lase și vremea să putem să continuăm lucrările în acest ritm. Sunt aprovizionate multe din elementele tribunei noi, care nu au fost puse încă în teren, urmând ca în următoarele două-trei săptămâni să se producă o schimbare destul de importantă la această tribună, odată cu venirea și ultimilor stâlpi, a celor înalți, pentru a se putea monta grinzile. Se lucrează și la compactare, se va pune un strat de balast, iar deasupra va fi turnat un strat de radier general pe tot cuprinsul tribunei noi pentru a se da forță și rezistență noii structuri.
Sper ca până la finalul acestui an să avem gata acest stadion, de care fotbalul dâmbovițean are mare nevoie. Un stadion modern care este realizat exclusiv de administrația publică locală, cu fonduri din bugetul local, într-un an care nu este deloc ușor financiar, dar realizarea stadionului este o prioritate pentru noi și vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a putea să ducem la bun sfârșit această investiție care a cunoscut și momente mai grele, dacă ne raportăm la primul proiect pe care a trebuit să-l schimbăm într-o măsură importantă, dar acum lucrurile au intrat pe un făgaș normal și se derulează așa cum ar trebui.
Lucrările nu sunt deloc simple, dar avem capacitatea de a duce la bun sfârșit și această investiție așa cum am dus alte zeci de investiții în Târgoviște.”
Imagini de la conferința de presă:
”Continuăm investițiile pe fonduri europene: După finalizarea Școlii nr. 8, am o altă veste bună pe ceea ce înseamnă infrastructura educațională, Școala nr. 6 ”Tudor Vladimirescu”, va intra în reabilitare în cadrul unui proiect pe fonduri europene în valoare de peste 20 de milioane de lei, urmând ca semnarea contractului de finanțare să aibă loc zilele următoare.
Legat de infrastructura sportivă: municipiul Târgoviște va beneficia de încă o bază sportivă modernă, care va fi construită prin Compania Națională de Investiții, deja s-a atribuit contractul de execuție, proiectarea este gata. Chiar astăzi de dimineață ne-a trimis proiectantul schița noii baze sportive.
Deci lânga Complexul Turistic de Natație, lângă parcul pe fonduri europene care se realizează acum, paralel cu terenul de antrenament, pe care administrația locală l-a organizat acolo, va fi construită această bază sportivă care va dispune de un teren de fotbal cu 500 de locuri la dimensiuni normale cu nocturnă, plus încă un teren multifuncțional, vestiare și tot ceea ce este necesar, o investiție de aproximativ 6 milioane de lei, care va începe în următoarele 45 de zile.”
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
















EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Exercițiu de simulare și verificare a fluxului informațional în situații de risc de inundații pe râul Bârzava
Obiectivele României în domeniul energiei conform PINESC actualizat
NIF BUCUREȘTI : Tema ediției din 2025 este Rearmarea NATO – Inovare, Accelerare, Susținere