Lucrările care se realizează în cadrul celui mai mare proiect de infrastructură rutieră – „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 și DJ 101B, pe traseul limită județ Prahova – Moreni – Gura Ocniței – Răzvad – Ulmi – Târgoviște – Comișani – Bucșani – Băleni – Dobra – Finta – Bilciurești – Cojasca – Cornești – Butimanu – Niculești – limită județ Ilfov”-, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Dâmbovița, au fost astăzi analizate pe teren de președintele Corneliu Ștefan.
Întreaga investiție – în valoare totală de 212.845.189,34 lei – presupune modernizarea traseului interjudețean menționat, în lungime totală de 62,161 km, care este alcătuit din 4 tronsoane de drumuri județene ce traversează 15 localități dâmbovițene, după cum urmează: lotul I (DJ 720 și DJ 720B), pe traseul limită județului Prahova – intrarea în municipiul Moreni – ieșirea din municipiul Moreni – Gura Ocniței (intersecție DJ 720) – Ulmi (intersecție DJ 711), cu lungimea de 13,169 km; lotul II, DJ 711 Ulmi – Comișani – Băleni, cu lungimea de 16 km; lotul III, DJ 711 Băleni (pod peste Racoviță) – Dobra – Bilciurești – Cojasca, 19,350 km; lotul IV, DJ 711 Cojasca (pod peste canal) – Bujoreanca și DJ 101B Lucianca – Niculești – limită Județ Ilfov, în lungime de 13,642 km.
Primul obiectiv avut în vedere a fost lotul I. În cadrul acestui lot, până în prezent s-au executat următoarele lucrări: pe sectorul cuprins între intersecția cu DJ 711 și intersecția cu DN 72, pe raza administrativă a comunelor Ulmi și Răzvad, s-a desfăcut prin frezare sistemul rutier existent, s-a realizat partea carosabilă (stratul din balast, stratul din balast stabilizat și stratul de bază din mixtură asfaltică AB 2), iar pe anumite sectoare s-au amenajat rigole carosabile; la podul de la Nisipuri, s-a refăcut calea de rulare. Pe sectorul cuprins între intersecția cu DN 72 și podul peste Slănic, pe raza comunelor Răzvad și Gura Ocniței, sunt în curs de execuție lucrările de frezare a sistemului rutier existent.
Pe lotul II, pe sectorul cuprins între municipiul Târgoviște și comuna Comișani, lucrările realizate până în prezent au constat în frezarea sistemului rutier existent, realizarea părții carosabile până la nivelul stratului de legătură din beton asfaltic BAD 22.4, amenajare de rigole carosabile, trotuare și piste de biciclete. Totodată, pe raza municipiului Târgoviște, au fost relocați stâlpii de iluminat public.
Lucrările aferente lotului III sunt într-un stadiu mai avansat de execuție față de celelalte două loturi, sistemul rutier fiind realizat până la nivelul stratului de legătură din beton asfaltic BAD 22.4, în proporție de peste 90%, pe sectoarele de extravilan dintre comunele Băleni și Dobra, respectiv Dobra și Bilciurești, fiind așternut și stratul de uzură din beton asfaltic BA 16. De asemenea, în comunele Dobra și Bilciurești sunt în stadii avansare de execuție lucrările de asigurare a scurgerii apelor, prin realizarea de șanțuri betonate, rigole carosabile, podețe la drumuri laterale și accese la proprietăți.
Vizita de lucru s-a încheiat pe lotul IV, care prevede realizarea de unui tronson de drum de 13,615 km, în zona comunelor Cojasca, Cornești, Butimanu și Niculești. La Cojasca, pe lângă lucrările de refacere a sistemului rutier la nivel de strat de legătură din beton asfaltic sau strat de piatră spartă, sunt în stadii avansare de execuție lucrările de asigurare a scurgerii apelor, prin realizarea de șanțuri betonate, rigole carosabile și accese la proprietăți.
O atenție deosebită a fost acordată lucrărilor de refacere a celor două poduri situate pe DJ 711, la Băleni și Cojasca, în acest sens solicitându-se executantului urgentarea finalizării lucrărilor pentru reducerea disconfortului creat.
În cadrul vizitei, la care au participat și primarii comunelor pe raza cărora se află lucrări în curs de execuție, președintele Corneliu Ștefan le-a recomandat constructorilor să respecte ritmurile de lucru asumate prin contracte: „Lucrările mari de reabilitare și modernizare a drumurilor, pe lângă beneficiile evidente pentru toți participanții la trafic și premisele de creștere a calității vieții pe care le aduc cu sine odată cu încheierea lor, creează și disconfort temporar cetățenilor, pe parcursul realizării lor. În calitate de reprezentanți ai administrației publice județene, suntem conștienți de aceste aspecte și ne cerem scuze pentru disconfortul creat. În același timp, facem apel la susținerea publică a acestui gen de proiecte care, odată finalizate, se pot cuantifica în rezultate socio-economice superioare pentru zonele vizate.”
Totodată, în cadrul vizitei, au fost analizate și celelalte proiecte de investiții derulate de către autoritățile locale din bugetele proprii sau alte surse de finanțare.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița








EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Procedura de selecție a conducerii ROMARM a fost viciată
De Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, te invităm să sărbătorim împreună valoarea universală a patrimoniului dacilor!
Investiție majoră în educație: Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în plin proces de modernizare