În conferinţa de astăzi, 10.09.2020, de la Pro România, Adrian Ţuţuianu a analizat problemele actuale şi a propus o dezvoltare accelerată a staţiunii Padina-Peştera, care va genera până la 4000 de locuri de muncă.
„Cea de a treia zonă de interes major pentru noi este stațiunea Padina-Peștera, toată lumea vorbește de această stațiune, vă spun cu mândrie că sunt printre puținii care au și făcut ceva pentru dezvoltarea zonei respective și aici ma refer la proiectul DJ 713-714 și la realizarea proiectului de reabilitare a peșterii Ialomiței. Ce trebuie făcut în această stațiune: pârtiile de schii, foarte important, vedeți că suntem în anul 2020, vizitele actualei conduceri al CJ prin Austria și din alte părți nu s-au materializat în nimic, decât în bani cheltuiți de pomană.
De asemenea, este nevoie să realizăm parcări și este un proiect în derulare, proiect pe care eu l-am lăsat la CJ, un centru pentru servicii publice, vorbim aici de Poliție, Jandarmerie, Salvamont, ISU, este nevoie să ducem acolo mașini de stins incendii și să asigurăm și asistență medicală de prim ajutor de calitate. De asemenea, e nevoie să rezolvăm problema apei, canalizării stației de epurare și evident să găsim investitori interesați să dezvolte locații turistice: pensiuni, restaurante, centre de închirieri de schiuri, un spa, alte asemenea facilități.
Ideea este ca în 10 ani Padina –Peștera să fie o stațiune cu cel puțin 4 000 de locuri de cazare și care să genereze și 4 000 de locuri de muncă. Am discutat cu cei din turism, de regulă un turist este egal și cu un loc de muncă direct sau indirect.” a explicat Adrian Țuțuianu.

Material realizat la comanda Pro România Dâmbovița; CMF 21200010
„O faţă care trudeşte atât de aproape de piatră s-a transformat ea însăşi în piatră! Îl văd pe acest om cum coboară cu pasul greoi, dar măsurat, către chinul său fără de sfârşit. Ceasul acesta, care este ca o respiraţie şi care revine tot atât de sigur ca nefericirea lui, este ceasul conştiinţei. În fiecare din aceste clipe când părăseşte înălţimile, coborând pas cu pas către viziunile zeilor, este superior destinului său. Este mai puternic decât stânca lui.”
„Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă stăruinţa superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.”
― Albert Camus, „Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd.”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)