Suferi din cauza acestor simptome? S-ar putea sa ai probleme cu ficatul
O parte esenţiala a menţinerii unei sănătăţi holistice a modului de viaţă este să privim atent orice semn timpuriu al problemelor la ficat. Fără o funcţionare deplină a ficatului, atât sănătatea cât şi modul nostru de viaţă vor fi compromise. Din fericire, ficatul nostru este capabil să se repare singur, astfel încât detectarea din timp a eventualelor disfuncţii va duce la stoparea lor promptă, iar ficatul se va reface pe deplin.
Iată câteva simtome la care trebuie să fim atenţi pe termen lung:
1. Decolorarea pielii (Icter). Unul din semnele timpurii ale problemelor la ficat se referă la faptul că ficatul nu va mai fi capabil să filtreze toate toxinele pe care le ingerăm. Împreuna cu aceasta e posibilă o creştere a bilirubinei, care este un pigment biliar – bila fiind o substanţă produsă de ficat ca să ajute digestia. Corpul nu poate evacua bilirubina produsă in exces, în acest caz surplusul se va acumula în sistemul circulator şi ca rezultat pielea capătă o nuanţă mai galbenă. Îngălbenirea poate să afecteze unghiile, vârfurile degetelor, deasemeni ochii. Acest simptom este cunoscut ca icter.
2. Sensibilitatea pielii. Un alt semn timpuriu al problemelor ficatului,fiind asociat cu pielea, este mâncărimea şi suprasensibilitatea la atingere. Un paleativ în acest caz îl constituie umezirea pielii, dar simptomele vor continua şi probabil se va înrăutăţi până când se va identifica adevărata cauză (o problemă la ficat) şi se va acţiona în consecinţă.
3. Modificări în culoarea urinei şi/sau a scaunului. Dacă observăm orice modificare în culoarea urinei când mergem la toaletă, aceasta ar putea indica de asemenea o problemă la ficat. Atunci când bem suficiente lichide, urina ar trebui să fie deschisă la culoare şi cel mai adsesea, clară. Dacă urina iese constant mai închisă la culoare (din cauza excesului de bilirubină în sistemul circulator), aceasta este o indicaţie despre o posibilă problemă la ficat.
Poate si să afecteze scaunul. O funcţionare defectuasă a ficatului poate să se reflecte într-o culoare mai deschisă a scaunului, mai roşiatică sau mai inchisă decât de obicei.
4. Schimbări în zona abdominală. Schimbările care se petrec în zona abdominală reprezintă un alt posibil simptom. Poate să debuteze cu dureri sau crampe în partea de jos a abdomenului. Acestea se pot transforma rapid în balonare. In anumite cazuri poate degenera in ascită.
Ascita este numele dat afecţiunii în care apare o creştere bruscă a cantităţii de fluid din pereţii abdominali. Aceasta poate să ajungă să exercite presiune asupra plămânilor, care vor da dificultăţi de respiraţie. Dacă această situaţie apare, este necesară o procedură în care un dispozitiv va fi inserat în cavitatea peritoneală pentru a drena afară acest fluid.
Citește și:
Ficatul acumulează stresul și tensiunea interioară. Cauze emoționale și cum ne putem schimba modul de gândire
5. Stări de oboseală. Dacă persoana resimte stări dese de oboseală sau slăbiciune, acestea iarăşi pot indica disfuncţii ale ficatului. Atunci corpul trebuie să muncească mai mult pentru a supravieţui.
În consecinţă, corpul va spune că are nevoie de mai multă odihnă. Dacă stările de oboseală sunt însoţite de oricare altesimptome descrise aici, atunci trebuie mers de urgenţă la doctor pentru a vedea ce se petrece.
6. Refluxul acid şi voma. Un alt semn timpuriu care poate indica probleme la ficat este constituit de indigestiile frecvente şi refluxul acid, care pot duce la pusee de vomă.
7. Pierderea apetitului. Deşi pierderea apetitului este prezentată ca un semn timpuriu de probleme la ficat, de regulă nu apare decât atunci când disfuncţiile ficatului au progresat. Dacă pierderea apetitului e însoţită de oricare din restul simptomelor prezentate, ar fi bine sa mergi la doctor, pentru a vedea cu exactitate despre ce este vorba.
8. Retenţia de fluide. Poate fi un alt semnal distinctiv al ficatului slăbit. Afectează laba piciorului, gleznele şi picioarele, care se umflă. Când se apasă pielea umflată, pe locul respectiv rămâne un semn care se păstrează încă câteva secunde după ce locul nu mai e apăsat.
9. Diareea. Deoarece ficatul joacă un rol atât de important în procesul de digestie, dacă începe să fie afectat, poate să rezulte diaree.
FICATUL este organul care ripostează la supărările pe oamenii apropiați și păstrează deseori mânie reprimată
10. Starea generală de rău. Deşi acest simptom particular poate fi mai greu de detectat, starea generală de rău poate fi printre semnele disfuncţiei ficatului. Se referă la faptul că un ficat care nu lucrează la întreaga capacitate nu va filtra corect şi eficient toxinele din sistemul circulator, ceea ce se poate reflecta în multe feluri, incluzând probleme ale pielii, dureri de cap, iritabilitate.
Dă-i ficatului tău şansa să aibă grijă de tine
A avea grijă de ficat este fundamental atunci când vorbim de un mod de viaţă sănătos. Aşa cum este mentionat la începutul acestui articol, ficatul are abilitatea de a se „repara” singur. Dacă exista disfuncţii ale ficatului care nu sunt cronice, cu o dietă adecvată te poti insanatosi, in scurt timp.
Chiar dacă ficatul a fost afectat de o infecţie virală, dacă suntem atenţi şi avem grijă de acest organ, totul va reveni la normal. Ficatul are rolul de a ne apara de toxine, fiind unul dintre cele mai importante organe ale corpului.
suntsanatos.ro
Citește și:
Dietă de curățare a ficatului în 6 pași simpli. Factori de risc pentru sănătatea ficatului
Tratamente cu sfeclă roșie, remediu de peste 150 de ani în bolile sângelui, tumorale sau ale ficatului

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Administrația locală din Târgoviște anunță investiții majore în unitățile de învățământ
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps