Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Surprins la volanul unui autoturism, deși consumase băuturi alcoolice

Comunicat de presă

La data de 27 aprilie, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din localitatea Puntea de Greci.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share