Căsuțe unicat, roată gigant, decorațiuni luminoase, produse tradiționale, cadouri handmade, spectacole și ateliere interactive sunt câteva dintre atracțiile pregătite de Primăria Craiova pentru perioada Târgului de Paște.
O noutate pentru acest an este scena religioasă a Învierii Domnului, creată în colaborare cu Mitropolia Olteniei și care va introduce vizitatorii în atmosfera binecuvântată a sărbătorii.
„Nu există o familie care să vină în Parcul Nicolae Romanescu și care să nu găsească ceva plăcut, astfel încât să-și ocupe o zi întreagă. Vreau să-i mulțumesc echipei cu care am lucrat și cu care lucrez la toate târgurile. Mă bucur să constat că vin din ce în ce mai mulți turiști. Eu cu Delia glumim de multe ori că n-am avut suficiente jucării când eram mici și, acum, simțim nevoia să avem de fiecare dată astfel de jucării și să-i facem să se bucure pe copii. Așa cum am venit și eu astăzi, cu familia, așa așteptăm pe toți craiovenii să vină și ei. Spre deosebire de oricare alt an, anul acesta avem o colaborare și cu Mitropolia Olteniei.



Anul trecut au fost mulți care ne-au reproșat că nu există nimic care să te ducă, totul, în atmosfera de Paște. De aceea, anul acesta avem Mormântul lui Iisus unde în noaptea Învierii va fi luminat și va fi spectaculos. Craiovenii trebuie să vină și noaptea pentru că fluturii și instalațiile din copaci luminează foarte frumos”, a declarat primarul Craiovei, la deschiderea evenimentului.
Timp de trei săptămâni, Parcul Nicolae Romanescu își așteaptă vizitatorii să descopere cea mai frumoasă poveste de primăvară.
Doritorii pot ajunge Târgul de Paște cu autobuzul turistic, care va avea următorul traseu: Sala Polivalentă – Casa Băniei – Grădina Botanică – Palatul Administrativ – Parcul Nicolae Romanescu.
Autobuzul turistic va circula în intervalul orar 10.00 – 20.00 – cu plecare la fix de la Sala Polivalentă și va avea următoarele stații:Grădina Botanică- stația de la Schmit, Palatul Administrativ- stație la English Park, fosta casă a căsătoriilor- Parcul Nicolae romanescu. Prețul biletului va fi de 3 lei și se va putea achiziționa direct din autobuz.
Între 1 și 8 mai, vizitatorii vor putea asista la activitățile artiștilor ambulanți ce vor poposi în Tabăra Cavalerilor, amplasată lângă Castelul Fermecat.

Căsuțele cu bunătăți culinare, sucuri și produse handmade de la foișor și din zona locurilor de joacă vor fi deschise zilnic, între orele 11.00 – 20.00.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice