Participarea senatorului Titus Corlățean, membru al Delegației române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la reuniunea Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului
Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a participat la reuniunea Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului, care s-a desfășurat la Paris, marți, 7 decembrie 2021.

În cadrul reuniunii, senatorul român a propus o serie de amendamente la proiectul de raport cu tema: Arestarea lui Alexei Navalnîi, raportor Jacques Maire (Franța, ALDE), care au fost acceptate de membrii comisiei. În context, a menționat că Federația Rusă are obligația statutară de a coopera cu Consiliul Europei, inclusiv cu Comisia de monitorizare a APCE și, în acest sens, de a permite raportorilor desfășurarea misiunilor de monitorizare, în baza mandatului Biroului Adunării, întrucât, în lipsa acestora, activitatea de monitorizare ar fi serios afectată.
A reamintit faptul că, în anul 2020, Adunarea Parlamentară a dezbătut și aprobat un raport în baza căruia au fost ratificate deplinele puteri ale Federației Ruse, fapt ce a permis membrilor delegației ruse să-și reia activitatea în cadrul APCE, sub rezerva menținerii unui dialog constructiv cu APCE. În acest context, a solicitat autorităților ruse să arate disponibilitate la dialog în relația cu Comisia de monitorizare a Adunării.
În continuare, senatorul Titus Corlățean s-a referit, în calitate de raportor al Comisiei de monitorizare privind îndeplinirea obligațiilor și angajamentelor Georgiei față de Consiliul Europei, la situația din Abhazia și Osetia de Sud, regiuni aparținând de iure Georgiei, dar aflate de facto sub autoritatea Federației Ruse, și a solicitat autorităților responsabile să colaboreze cu cei doi raportori pentru a facilita îndeplinirea misiunilor de monitorizare.
Ordinea de zi a reuniunii a inclus de asemenea examinarea unui memorandum introductiv și audieri în cadrul proiectului de raport privind Implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului – cel de-al unsprezecelea raport, raportor Constantinos Efstathiou (Cipru, SOC). Documentul evidențiază, în baza raportului de activitate al CEDO pe anul 2020, provocările specifice executării hotărârilor CEDO de către statele membre ale Consiliului Europei, cum ar fi în: cauzele interstatale și alte cauze legate de situațiile postconflict sau conflicte nesoluționate, deciziile referitoare la restrângerile abuzive de drepturi și libertăți, precum și în cauzele care relevă probleme sistemice și structurale persistente. Potrivit statisticilor disponibile în raportul de activitate al CEDO, România figurează în topul primelor zece state ale căror hotărâri CEDO se află în diferite stadii de executare.
Cu acest prilej, senatorul Titus Corlățean a avut o altă intervenție în cadrul căreia a reafirmat obligativitatea executării deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului de către statele membre ale Consiliului Europei. A făcut referire la cauza Catan și alții împotriva Republicii Moldova și Federației Ruse și a cerut respectarea de către autoritățile de la Moscova a deciziei definitive a CEDO, care a constatat încălcarea de către Federația Rusă a art. 2 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin interzicerea de către regimul separatist de la Tiraspol, aflat sub controlul efectiv al Federației Ruse (astfel cum a constatat CEDO în cauza Ilașcu și alții împotriva Republicii Moldova și Federației Ruse) a utilizării alfabetului latin în școli și prin măsurile ulterioare întreprinse în vederea implementării acestei politici: evacuarea forțată a copiilor și profesorilor din școlile de limbă română, închiderea școlilor și obligarea acestora să se mute în alte sedii.
Alte puncte ale agendei reuniunii au vizat desemnarea de noi raportori, participarea membrilor comisiei la evenimente internaționale și analiza răspunsurilor Comitetului Miniștrilor al APCE la recomandările Adunării Parlamentare, formulate în cadrul rapoartelor Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului.
senat.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: ”A nega orice progres al României, doar pentru că este la modă să urâm, nu ajută pe nimeni”
Iulian Vladu, fost deputat PNL Dâmbovița, a murit astăzi la vârsta de 64 de ani
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”