Zece țări europene, printre care se află și România, au depus la UNESCO dosarul multinațional Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Procesul de elaborare a dosarului de nominalizare a fost coordonat de Ministerul Culturii și Sportului din Spania, în colaborare cu instituțiile omoloage din Albania, Andorra, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg și România. Această nominalizare este extensia elementului Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor de-a lungul traseelor migratoare în zona mediteraneană și în Alpi, înscris în anul 2019 în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității de către Austria, Grecia și Italia. Depunerea dosarului este rezultatul unei strânse colaborări, începută în anul 2020, între experți în patrimoniu, profesioniști în domeniul zootehnic, comunitățile purtătoare ale elementului și asociații de păstori transhumanți din cele zece țări, demonstrând, încă o dată, faptul că patrimoniul imaterial aduce împreună, de la nivel local până la nivel internațional, țări și comunități, inspirați de dorința comună de a promova și salvgarda transhumanța, elementul împărtășit de toți cei implicați. Elaborarea dosarului la nivel național a fost realizată printr-o activitate susținută de cercetare, documentare și inventariere a elementului, coordonată de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organismul științific de specialitate din subordinea Ministerului Culturii. Grupul de lucru a fost format din membri ai Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, cercetători ai Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” și profesori ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.
Dosarul va fi evaluat de către Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial la cea de-a 18-a sesiune a sa din noiembrie/decembrie 2023. Mai multe informații despre transhumanța carpatică: https://patrimoniu.ro/images/imaterial/Transhumanta/transhumanta-carpatica-parte-a-vietii-pastorale-traditionale.pdf.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Inundații Galați, bilanțul victimelor a crescut la 7. Marcel Ciolacu va aloca ajutoare de urgență de 10.000 de lei pentru fiecare familie afectată
Și totuși nu se poate fără cash! Ce spune Banca Națională a Suediei după ce s-a dorit renunțarea la plățile în numerar
A fost cutremur de 5,2 grade în România. Seismul a fost resimțit în Capitală, Iași, dar și Galați
Apel umanitar pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundații în județele Galați și Vaslui
Răzvan Constantinescu – Cum creezi o criză alimentară în șapte pași?
A nins pe Transalpina! Stratul de zăpadă are 5 centimetri iar șoferii sunt sfătuiți să evite zona sau să fie echipați de iarnă
LIFE STYLE
De ce să consumi miere de albine dacă faci sport sau mergi la sală regulat
Eclipsă parțială de Lună 17/18 septembrie: Schimbări globale și personale în resurse și investiții
Strategii pentru a atenua impactul schimbării de anotimp asupra sănătății tale mintale
Cum să devii un învingător
Gabor Mate: Când oamenii s-au ocupat de suferințele lor emoționale, durerea cronică a dispărut
DESTINATII
30 de elevi premianți ai Școlii Niculești au participat la o tabără de educație turistică montană pe Valea Ialomiței
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
De ce să consumi miere de albine dacă faci sport sau mergi la sală regulat
„Îmbunătățirea diagnosticului pentru siguranța pacienților”
”Pensiile noastre nu sunt un privilegiu, sunt un drept câștigat prin sacrificii”
Top 5 beneficii ascunse ale cafelei asupra sănătății
Sfaturi pentru o viață fără oboseală și cu un somn odihnitor
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Program educativ pentru toamna 2024, la Muzeul Apei
Maximizați Eficiența Panourilor Fotovoltaice cu Servicii Profesionale de Întreținere
De ce să consumi miere de albine dacă faci sport sau mergi la sală regulat