Odată cu pieirea marelui erou de la Călugareni, se pierde pentru câteva sute de ani, posibilitatea ca românii să trăiască într-un singur stat.

Conform site-ului  LECȚIA DE ISTORIE, astăzi, 9 august 2022 se comemorează 421 de ani de la uciderea lui Mihai Viteazul în tabăra militară de lângă Turda, de către mercenarii conduși de generalul Basta. 

Marele voievod Mihai Viteazul a fost fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Țării Românești între anii 1554-1557, și a urcat toate treptele dregătoriilor, de la ban de Mehedinți și stolnic al curții domnești, până la mare ban al Craiovei . În septembrie 1593, Mihai Viteazul devine domn al Țării Românești, într-o perioadă când pe plan extern se afirma politica expansionistă a celor trei mari puteri vecine – Imperiul Otoman, Imperiul habsburgic și Polonia.  În plan intern, Mihai Viteazul a acționat pentru întărirea autorității domnești și s-a remarcat ca un aprig luptător pentru independența țării, dar și pentru apărarea cauzei creștinătății, el fiind cel care a luat mereu inițiativa în „Liga Sfântă”, ligă menită a lupta împotriva otomanilor. De altfel politica antiotomană a lui Mihai s-a concretizat atât prin sistemul de alianțe politico-militare pe care marele domnitor l-a început în 1594, dar mai ales prin luptele acerbe îndreptate împotriva turcilor. Astfel, războiul antiotoman al lui Mihai Viteazul a început în noiembrie 1594, prin atacarea creditorilor turci și a oștii de ieniceri de la București, după care în perioada decembrie 1594 – ianuarie 1595 luptele întreprinse de el se vor extinde spre Dunăre, la Giurgiu, Turnu, Brăila, Rusciuc și altele. În august 1595, oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Pașa va trece Dunărea pentru a cuceri Țara Românească, dar Mihai va obține o strălucită victorie în celebra bătălie de la Călugăreni, în zona mlăștinoasă a NeajlovuluI.  În anul1596 Mihai Viteazul continuă luptele cu turcii în sudul Dunării obținând alte numeroase victorii, numai că aceste campanii militare vor aduce țara într-o stare critică din punct de vedere financiar. Astfel, conștient de greutățile prin care trecea țara, Mihai decide începerea negocierilor cu otomanii, negocieri finalizate printr-o pace ce va fi menținută între anii 1597-1598 si prin care, în schimbul acceptării suzeranității otomane şi a plății tributului, Înalta Poartă recunoștea domnia voievodului pe întreaga durată a vieții sale. În paralel, Mihai Viteazul încheie un tratat și cu Imperiul Habsburgic (Tratatul de Mănăstirea Dealu din 1598), tratat orientat însă împotriva turcilor și cooperării cu austriecii în lupta antiotomană.

Ţările române după Unirea de la 1600, sub domnia lui Mihai Viteazul

Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfînta Alianţă. În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (deasemenea înclinat către politica polonă). În această situaţie, unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide aplicarea “planului dacic“, în speţă Unirea celor trei ţări române. În iulie 1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfîrşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău, şi după victoria asupra lui Andrei Bathory (Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingîndu-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a trei principate române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: “Domn al Munteniei, Ardealului şi a toată ţara Moldovei“.

Drapelul Munteniei pe timpul lui Mihai Viteazul	Stema lui Mihai Viteazul dupa Unirea Principatelor româneşti

Consolidarea Unirii;
Pentru a consolida Unirea, Mihai ia o serie de măsuri:
    * adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile
    * construieşte o biserică ortodoxă la Alba Iulia
    * acordă anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români
    * numeşte ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.

Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Muntenia gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi de acord. Din ordinul său, în 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis din ordinul generalului Gheorghe Basta. Capul său este furat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi înmormîntat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lîngă Tîrgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: “Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.“

Mormîntul capului lui Mihai Viteazul, la mănăstirea Dealu, România	Obeliscul actual de la mormîntul lui Mihai Viteazul (după 1977)

Au rămas mai multe portrete înfăţişîndu-l pe Mihai Viteazul, unele contemporane, altele postume. Într-o ipostază mai tînără este prezentat la mănăstirea Căluiul, apoi şi la Biserica Domnească din Tîrgovişte. Ambele prezintă costumul domnesc în întregime. În 1598 Ioan Orlandi a executat o gravură a lui Mihai Viteazul aflat la Nicopole. El este pleşuv, slab şi ferm, îmbrăcat într-o platoşă şi acoperit de o blană miţoasă. În mîna dreapţă ţine un baston de comandant, iar mîna stîngă şi-o ţine sprijinită pe sabia terminată cu un cap de lup. În fundalul gravurii se vede bătălia şi stema cetăţii Nicopole, iar dedesubt apare inscripţia „Michel Vaivoda della Vallachia, il qvale prese la cità di Nicopoli nella Bvlgaria l’anno 1598”.

Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, portretul de la Praga, 1601	Franz Franken, Mihai Viteazul şi domniţa Florica, detaliu din tabloul Croesus

În ziua de 23 februarie 1601 Mihai Viteazul ajunge în Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Primit cu entuziasm – după cum relatează H. Ortelius – i se realizează un portret în aramă de către gravorul curţii, Egidius Sadeler. Acesta este cel mai cunoscut portret al domnitorului român, fiind răspîndit în numeroase copii. Inscripţia circulară spune „Michael Waivoda Walachiae Transalpinae, utraque fortuna insignis et in utraque eadem virtute, aet. XLIII”, iar versurile-dedicaţie: „Tanti facit nomen Christi, Maiestatem Caesaris, / Rempublicam christianam et Ecclesiae sub Pontifice Maximo concordiam sue”, adică „Atît de mult iubeşte pe Cristos şi Împărăţia creştină şi unirea Bisericii sub Papă”.  Aproape două secole şi jumătate mai tîrziu, în 1847, Nicolae Bălcescu şi A. G. Golescu redescoperă acest portret, împreună cu alte cinci ale aceluiaşi, la cabinetul de stampe al bibliotecii regale din Paris. „Cîndu vezurămu pe cellu de allu siésselé strigarămu de o dată: Acesta este […] Fizionomia principelui respunde întocmai închipuirii celloru ce au studiatu caracterulu acestui bărbatu extraordinariu. […] Otărîrămu în dată a ne desierta uşiórele nóstre pungi…” pentru a comanda o copie după acest portret, spre a da „în admirare românilor” adevărata înfăţişare a voievodului. 

După moartea lui Mihai Viteazul au fost executate mai multe portrete ale acestuia, printre care unul în 1601 ce îl prezintă cu o căciulă şi o mantie de blană, sub care scrie „Michael Weyvodt aus der Walachey, occubuit XVIII Aug. a. MDCI”, precum şi altele inspirate după cel al lui Sadeler. O dată, Mihai Viteazul este prezentat ca fiind Gheorghe Ştefan, domnul Moldovei.

De la Mihai Viteazul au rămas şi două criptoportrete, ambele realizate de către Franz Francken II. Într-unul dintre ele, aflat la muzeul Prado din Madrid, apare ca Irod, avînd căciula transformată în turban şi lanţul şi medalia dăruite de împăratul german. În celălalt, mai cunoscut, aflat la Kunsthistorisches Museum din Viena, apare alături de fiica sa Florica într-o reprezentare a alaiului lui Cresus (împăratul Rudolf al II-lea). Aici pot fi văzute întregile costume ale lui Mihai şi ale fiicei sale la curtea pragheză. Mihai Viteazul mai apare şi în gravuri din secolele XVI-XVII ce prezintă momentul uciderii sale, însă de cele mai multe ori are o înfăţişare închipuită. O serie de tablouri cu Mihai Viteazul au fost pictate în secolele XIX-XX de artişti precum Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mişu Popp sau Constantin Lecca.

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media