Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au ajuns la un acord privind un armistiţiu permanent în estul separatist al Ucrainei, a anunţat miercuri preşedinţia ucraineană, în urma unei conversaţii telefonice între cei doi lideri. Kremlinul a anunţat însă că Rusia nu poate decide o astfel de măsură deoarece „nu este parte implicată în conflict”. Ulterior, Preşedinţia ucraineană şi-a nuanţat afirmaţiile privind acordul la care au ajuns preşedinţii rus şi ucrainean, precizând că au convenit asupra unui „proces pentru încetarea focului” informeaza mediafax.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că speră ca un „acord final” între Kiev şi rebelii proruşi să fie încheiat vineri, apreciind că punctul său de vedere şi cel al omologului ucrainean, Petro Poroşenko, privind reglementarea crizei din Ucraina, sunt „foarte apropiate”, relatează AFP.
„Cred că un acord final între autorităţile ucrainene şi sud-estul Ucrainei ar putea fi găsit şi încheiat la 5 septembrie, în cursul unei reuniuni a grupului de contact” privind reglementarea conflictului din fosta republică sovietică, a declarat Putin, citat de agenţia RIA Novosti.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei