Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în patru dintre domeniile clasificate în Round University Subject Rankings 2020 (publicate până în acest moment): Științe naturale, Științe tehnice, Ştiinţe ale vieții și Ştiinţe medicale.
În topul publicat pentru domeniul Ştiinţe naturale, UVT a obținut cea mai bună poziție pentru dimensiunea Research Rank, fapt pentru care ocupă cea de-a doua poziție la nivel național (la nivel mondial ocupă poziţia 390 din 711 de universităţi din acest domeniu).
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, afirmă despre noua situare obținută de UVT în acest ranking academic internațional: „Universitatea de Vest din Timișoara se regăsește în elita universitară mondială prin clasarea în rankingul RUR2020, o confirmare ce vine în urma interpretării evoluției noastre de la un an la altul în privința celor patru dimensiuni principale considerate esențiale pentru un eco-sistem universitar: predare, cercetare, diversitate internațională şi sustenabilitate financiară. Este o nouă evaluare ce confirmă calitatea programelor educaționale și de cercetare din UVT, care nu ne poate decât motiva, o dată în plus, pentru fixarea unor țeluri înalte pentru următorii ani”.
Clasamentul Round University Subject Rankings are la bază informaţiile folosite pentru generarea clasificării generale Round University Ranking şi măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%) şi 6 domenii de studii: științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale.
Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc, dar şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).
În această clasificare, alături de Universitatea de Vest din Timișoara, din Consorțiul Universitaria sunt prezente Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București.
Informaţii suplimentare pot fi regăsite la:
- https://roundranking.com/ranking/subject-rankings.html#world-natural-2020
- https://roundranking.com/ranking/subject-rankings.html#world-technical-2020
- http://roundranking.com/ranking/subject-rankings.html#world-life-2020
- https://roundranking.com/ranking/subject-rankings.html#world-medical-2020
Material realizat de către Departamentul pentru Cercetare Ştiinţifică și Creaţie Universitarădin UVT.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista