Un grup de cadre didactice de la Universitatea Politehnica, reunite, alături de alți parteneri, în Societatea ErgoWork, a lansat cercetarea colaborativă Urban Link 15′, ce vizează locurile de muncă, comunitățile de locuire și relațiile dintre acestea în contextul conceptelor „Hybrid Work” şi „15 Minutes Cities”, și care își propune să contribuie la identificarea de stiluri de viaţă mai sănătoase şi dezvoltarea de facilităţi sustenabile care să le susţină, atât economic, cât şi ca impact social şi de mediu.
Focalizarea cercetării Urban Link 15’ este asupra relaţiei dintre spaţiile de lucru organizaţionale, spaţiile de locuire şi spaţiile de coworking de proximitate, care pot compensa atât nevoia de relaţionare profesională, mişcare în aer liber, pe culoare naturale, cât şi necesitatea de dezvoltare a comunităţilor de locuire.
Până în data de 31 martie 2021, studenţii din Timişoara care studiază arhitectură, design interior, management, inginerie sau ştiinţe sunt așteptați să se înscrie la concursul Urban Link – Timişoara 15′.
Competiția are o secţiune pentru participare individuală, cu tema „Mobilier Ergonomic pentru Lucru”, în care se oferă 3 premii în valoare 1.500 lei, 750 lei şi 500 lei, iar cel puţin unul din proiectele câştigătoare va beneficia şi de execuţia modelului prototip de către GreenForest.
Alături de secţiunea destinată participării individuale, sunt două secţiuni destinate competiţiei pe echipe, cu un număr de 3 – 5 membri fiecare. Cele două secţiuni au ca teme: „Soluții de lucru și locuire în cadrul conceptului Urban Link 15’” şi „Soluții de mobilitate și urbanism în contextul Timişoara 15’ bazate pe canale și grădini verzi – albastre”. Pentru fiecare secţiune se oferă câte un premiu de câte 1.500 lei pentru studiul teoretic – bibliografic şi câte 2.000 lei pentru implementarea unui concept pilot, care poate fi sub formă de instalaţie de artă urbană. Echipele mixte formate din studenţi de la discipline diferite vor fi punctate suplimentar.
Toţi participanţii trebuie să ia parte la 3 workshop-uri gratuite, unul dedicat ergonomiei şi managementului mediului de lucru, susţinut de Societatea ErgoWork la showroom-ul GreenForest, unul dedicat coworking-ului şi locuirii în spaţiul F O R şi unul dedicat culoarelor şi grădinilor verzi – albastre, la Grădinescu GreenFeel.
Mai multe detalii despre concurs se găsesc aici: https://urbanlink15.wordpress.com/2021/02/08/competitia-urban-link-timisoara-15/
„Hybrid Work” este un concept care include mai multă libertate asupra locului şi timpului în care să se îndeplinească sarcinile profesionale, oferind, în general mai multă autonomie angajatului să-şi potrivească munca în cadrul propriei vieţi.
„15 minutes cities” este un concept de dezvoltare a oraşelor în care orice nevoie ar avea un rezident şi-o poate împlini la o distanţă de 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta/trotineta.
Pandemia a accelerat megatendințele care se manifestau pe piaţa muncii şi, mai ales, creşterea ponderii lucrului de acasă sau de oriunde ne-am afla şi a digitizării care deserveşte lucrul de la distanţă. Munca hibridă, atât de acasă, sau alte deplasări, cât şi din spațiile organizațiilor în care lucrăm, va rămâne o metodă de lucru importantă, datorită implicațiilor pozitive, atât economice, cât şi ecologice, dar și datorită echilibrului mai bun creat între viața personală și profesională.
Pe de altă parte, schimbările climatice şi dezechilibrele ecologice care le generează sunt principala provocare a secolului XXI, iar aici, organizarea socială, urbană, are o responsabilitate majoră. În plan urbanistic, mişcarea de „redare a oraşelor oamenilor” prin „eliberarea de maşini individuale” şi creşterea zonelor verzi, umede este de asemenea o tendinţă accelerată şi de pandemie, iar un concept în sensul acesta este „15 minutes cities”.
Printre aspectele pozitive relevate în pandemie, pentru multă lume, se numără redescoperirea naturii, a oamenilor şi a arhitecturii din imediata vecinătate. În acelaşi timp, au devenit mai pregnante şi dezavantajele lucrului de acasă ca privarea de socializare directă cu comunitatea profesională şi dispariția rutinei de pregătire și deplasarea de acasă la locul de muncă şi înapoi. În plan fizic, deplasarea la locul de muncă presupune mișcare și ieșire în aer liber, elemente esențiale pentru sănătatea umană.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De ce este obligatoriu certificatul constatator la licitațiile publice și cum să îl obții rapid și corect
Exercițiu de simulare și verificare a fluxului informațional în situații de risc de inundații pe râul Bârzava
Obiectivele României în domeniul energiei conform PINESC actualizat