Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Veste bună pentru toți copiii bolnavi de cancer din România

                                                                             PREMIERĂ LA NIVEL EUROPEAN 
           Azi, de ziua Internațională a copilului bolnav de cancer. Multe vieți vor putea fi de acum salvate. 
” Adoptat. Am reușit. Părinții cu venituri mici ce însoțesc copii cu patologie oncologică pentru tratament în străinătate vor beneficia de un sprijin financiar special. Amendamentul pe care l-am susținut în Plenul Parlamentului European a fost adoptat cu 368 de voturi pentru, 285 contra și 39 de abțineri” ne-a comunicat europarlamentarul Tudor Ciuhodaru.
                                                                           

                               Anual, aproximativ 500 de copii sunt diagnosticați cu diferite forme de cancer

Pe lângă acest diagnostic, aceștia și familiile lor, se confruntă și cu întârzierea investigațiilor și a tratamentelor din cauza lipsei de fonduri.

„România, din păcate, are peste 5.000 de pacienți cu cancer şi, în fiecare an, sunt diagnosticați cu forme de cancer cam 500 de copii. La copii rata de vindecare este foarte mare, mai ales în cancerele hematologice. Sunt părinții care își permit să înceapă tratamentele la clinici în străinătate, dar majoritatea copiilor sunt în situația de a li se amâna investigațiile și tratamentele. Sunt sunat de părinți care plâng pentru că nu au bani pentru investigațiile acestor copii, chiar dacă investigațiile sunt gratuite ei vor să înceapă cât mai repede tratamentele, dar nici un doctor nu le poate face tratament,  pentru că nu au acele investigații și pentru că nu sunt bani sunt amânați până la calendele grecești și încercăm cumva să suplinim costurile acestor investigaţii, dar nici noi,  nu avem prea mari posibilităţi financiare. Şi la copii este o întreagă tragedie privind tratamentul şi investigaţiile.

Mulţi dintre copii pleacă în afară, din păcate. Părinţii care au bani îşi duc copiii afară,  în Europa, iar părinţii care nu au bani nu au decât să aştepte să fie suplimentat bugetul şi să poată să îşi vadă copilul intrat pe tratament. Şi aici sunt tratamente dedicate şi întâmpină greutăţi. (…) Avem specialişti, avem şi nu avem tratamente de ultimă generaţie, dar multe sunt întrerupte. Vă dau un singur exemplu – Vesanoidul – care a fost adus cu mari sincope de luni de zile. Dacă pacientul nu ia acest medicament, viaţa lui este pusă în pericol”, a transmis preşedintele FABC, Cezar Irimia.

Cu toate că Directiva privind asistența medicală transfrontalieră și Regulamentul privind securitatea socială asigură acest lucru,  puțini știu sau pot să acceseze aceste servicii, atunci când au o problemă oncologică
Am solicitat instituirea de urgență a șase măsuri concrete, inclusiv o reformă a directivei menționate pentru a putea asigura:
1. Creșterea numărului de campanii de informare privind drepturile pacienților la asistență medicală transfrontalieră.
2. Dezvoltarea punctelor de contact naționale pentru a permite mobilitatea și accesul la echipamente și îngrijiri foarte specializate.
3. Crearea unui ghișeu unic pentru informații despre căile de acces la îngrijiri medicale transfrontaliere care să ofere tuturor pacienților informații clare despre cerințele de acord prealabil care se aplică în anumite state membre.
4. Reducerea barierelor logistice și lingvistice cu care se confruntă pacienții când accesează asistența medicală într-un alt stat membru.
5. Finanțarea în avans a tuturor cheltuielilor legate de tratament (! pentru a evita excluderea pacienților cu venituri mici) prin instituirea unui set unic de norme de autorizare și rambursare pentru accesul la asistență medicală transfrontalieră.
6. Un sprijin financiar special părinților cu venituri mici care își însoțesc copilul în străinătate pentru tratament prin revizuirea Regulamentului privind securitatea socială.
Oncologia pediatrică a fost și este întotdeauna o prioritate pentru mine. Sănătatea se tratează doar cu măsuri concrete”  a mai transmis europarlamentarul român.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share