
FC Aninoasa a găsit din nou cheia succesului în campionat după două înfrângeri consecutive. Echipa din vecinătatea Târgoviștei a obținut o victorie cu ACS Șirineasa, cu scorul de 2-0.
Elevii lui Cristi Bălașa și-au asigurat toată zestrea de puncte cu vâlcenii în prima repriză. După un început foarte bun de joc, Aninoasa a deschis scorul prin Maican (9), în urma unei execuții pretențioase din marginea careului. “Trasorul” acestuia a intrat în poartă cu ajutorul barei laterale, după ce a fost bine plasat în stânga lui Teodorescu. Cernea et compania au majorat scorul cu „lanterna” seriei pe final de repriză. Calofir a șutat fără speranțe în poarta vâlceană, după ce s-a desprins dintre apărătorii adverși (43). Tot în prima repriză, Aninoasa a mai avut posibilitatea de a mai înscrie. Dar Călinescu (3), Neaga (4), Cernea (8), Maican (15, 44), Calofir (24) și Marina (24) au irosit cu nonșalanță ocaziile avute. Trupa lui Bălașa a arătat un fotbal spectaculos și în actul secund, dar golul a lipsit cu desăvârșire.
Ocazii multe
La fel ca în ultimele două jocuri, Aninoasa și-a creat numeroase faze de poartă, dar acestea au rămas nefructificate pe tabelă. În debutul reprizei a doua, Maican a expediat mingea în transversală din 7-8 metri, în urma unei faze lucrate ca la carte (49). Până la final, dintre componenții Aninoasei și-au mai încercat norocul la buturile lui Teodorescu, Grigorescu (54), Cernea (67), Marina (71, 85) și Calofir (81), dar nici unul nu a mai găsit ținta căutată. De partea cealaltă, vâlcenii nu au avut nici un șut pe spațiul porții lui Bărboiu, iar Marin (3), Horumbă (13), Neacșu (65), Marinescu (66) și Preda (77) au trimis de fiecare dată, pe lângă sau peste.
S-a apropiat de podium
În urma succesului cu Șirineasa, Aninoasa s-a apropiat din nou de podium, urcând pe locul 4, cu 30 de puncte strânse. Următorul meci pentru echipa de lângă Târgoviște va fi, în deplasare, în compania lui CS Mioveni II, programat în Vinerea Mare a Paștelui.
FC Aninoasa – ACS Șirineasa 2-0 (2-0)
Marcatori: Maican (9), Calofir (43).
Aninoasa: Bărboiu – Marina, Neaga, Coman – Călinescu, Grigorescu, Ștefan, Cernea (81 Enescu) – Neguț (75 Dinu), Maican (61 Pahonțu), Calofir (86 Rusu). Antrenor: Cristian Bălașa.
Șirineasa: Teodorescu – Lăzărescu, Popescu, Neacșu, Răcăreanu – Horumbă (50 Tilioiu), Constantinescu (46 Preda), Ciocotoiu (60 Chiripuș -65 Marinescu), L. Săraru – Marin, Tomescu. Antrenor: Gabriel Mangalagiu.
Stadion “Comunal” – Aninoasa. Spectatori: 200.
Au arbitrat: Sergiu Anton (București) – Lucian Țuțu (Tărlungeni), Claudiu Șchiopet (Brașov). Observatori FRF: Cătălin Cotora (Craiova) și Marian Mihail (București).
Cartonașe galbene: Călinescu (20), Cernea (63)/ Popescu (32), Ciocotoiu (34), Horumbă (40).

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ordin de protecție pentru că și-a agresat soția într-o parcare pe fondul geloziei
Evaziune fiscală de 191.000 de lei în Dâmbovița și Ilfov. Prejudiciul a fost recuperat
Sechestru pe mașină și conturi bancare pentru neplata impozitelor și contribuțiilor în valoare de 144.000 de lei