Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Virgil Guran, despre incendiul de la Crevedia: Neglijența omoară oameni. Trebuie să schimbăm legislația, să prevenim alte nenorociri!

Virgil Guran, senator și președinte PNL Dâmbovița, a vorbit în cadrul unui interviu despre incendiul de la stația GPL din comuna Crevedia, urmat de mai multe explozii, unde 56 de victime au fost internate cu arsuri grave, 8 case au fost arse, 11 au fost avariate și doi oameni au murit.

„Să dea Dumnezeu să se facă bine toți cei care au fost acolo. Respect pentru pompieri, întotdeauna s-au sacrificat pentru fiecare misiune. Cei responsabili trebuie să plătească. Sper ca măcar în acest moment să se ia măsurile necesare, chiar și legislativ, prin schimbarea legislației, ca să nu se mai întâmple o astfel de tragedie. Trebuie să recunoaștem, din păcate, sunt situații în care sistemul din țara noastră nu funcționează.

Eu sper ca măcar acum, în afara faptului că trebuie să se ia măsuri urgente și să și răspundă cei care în trecut au greșit, să se schimbe ceva concret pentru că vedeți că această neglijență omoară oameni. Trebuie să recunoaștem că sunt sectoare în care avem probleme în țară. Să facem ceva concret, să modificăm legislația unde este nevoie, am spus-o de atâtea ori, nu trebuie să ne ferim să recunoaștem că sunt lipsuri în legislație acolo unde le depistăm și trebuie să ne mobilizăm să schimbăm, să îmbunătățim. Vinovații vor plăti, dar noi trebuie să prevenim alte nenorociri”, a precizat senatorul Virgil Guran, în cadrul Antena 3 CNN.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share