Administratorul public al comunei Aninoasa, Vlăduț Nicolae, consilier județean din partea PSD, consideră că mandatul guvernării de stânga a fost unul de succes pentru localitatea din vecinătatea municipiului Târgoviște.
Doar două proiecte, spune tânărul social democrat, au rămas nefinalizate, mai exact înființarea unei structuri de Poliție locală din lipsa bugetului (plecarea OMV a afectat bugetul local cu un minus de 40%) și o altă investiție legată de construirea unor vestiare la stadionul comunal, care s-a dovedit a fi, cel puțin pe moment, fără utilizare, datorită echipei de fotbal care nu mai activează în prezent.
”Anul 2020 este un an de bilanț în care și noi vom da examenul final pentru perioada 2016-2020 la Aninoasa și cred că în mare majoritate a localităților din Dâmbovița. Consider că suntem pregătiți și că obiectivele de strategie locală au fost în concordanță cu nevoile cetățenilor. Din platforma program propusă cetățenilor în anul 2016, avem proiecte realizate de aproape 100%.
Pentru siguranța cetățenilor am decis să dezvoltăm sistemul de supraveghere video, având în prezent, peste 35 de zone monitorizate 24 din 24 de ore.
Ca și proiecte finalizate, amintesc construirea celui de al IV-lea bloc ANL, unde locuiesc 11 familii de tineri, și un proiect în Săteni, realizarea rețelei de canalizare.
Prin PNDL s-a reabilitat termic, modernizat și dotat, Școala Gimnazială Aninoasa. Din păcate din trei școli mai funcționează doar una, pentru că suntem în apropiere de Târgoviște și foarte muți părinți aleg să-și aducă copiii la școlile din Târgoviște, dar sunt și foarte mulți tineri care au plecat împreună cu copiii peste hotare și numărul de elevi a scăzut.
S-au asfaltat 16 străzi în Aninoasa și Viforâta, doar 4 au fost finalizate, iar când vremea va permite se vor finaliza și restul. Sunt depuse la Consiliul Județean două solicitări de asociere, prima vizează asfaltarea unui drum de 1 km in Săteni, și o altă asociere legată de Planul Urbanistic General al comunei Aninoasa. Se vor reabilita și două poduri în Viforâta, cele care duc spre Mânăstire.
La CNI este depus un proiect care presupune construirea unei Săli de sport în incinta școlii, trebuie să dăm o valoare suplimentară școlii pentru a atrage copiii în localitatea noastră. Tot la CNI, un proiect pentru reabilitarea sediului secundar al Primăriei cu o valoare de 1,5 milioane de lei.” a spus Vlăduț Nicolae.
Imagini din conferința de presă:
Liderul PSD a mai precizat că se consideră norocos că a putut să-și demonstreze anumite calități, atât din punct de vedere administrativ, ocupând postul de administrator public la Primăria Aninoasa din anul 2018, dar și politic având șansa să fie președintele PSD Aninnoasa din 2016 și din 2019 consilier județean, motiv pentru care îi îndrumă pe tineri să intre în viața politică și să se implice pentru comunitățile lor.
” În discuțiile avute cu noua structură de organizare, de conducere a PSD Dâmbovița, vrem să demarăm un proces de reorganizare rapidă în Organizația de tineret, să identificăm în fiecare locație din județ tineri, eventual președinți de tineret ai localităților, să fie eligibili petru alegerile locale de anul acesta. Suntem hotărâți să-i susținem. Vizăm posturi de consilieri locali, județeni dar și funcția de primar.
La nivel național, noi, cei din TSD Dâmbovița, ne dorim să ne implicăm și să demonstrăm că putem să aducem un plus organizației noastre, dar și comunităților de unde provenim. Este posibil să fie alegeri și în cadrul TSD Dâmbovița. Nu sunt mulțumit de ce se întămplă la Organizația de tineret și sunt convins că se putea face mai mult.” a concluzionat Vlăduț Nicolae.
Citește și: Groapa de gunoi de la Aninoasa este ”perfect în regulă”. Ni se pare nouă că ”miroase”!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului