Europarlamentarul Corina Crețu a primit asigurări din partea Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că drepturile cetățenilor români care și-au stabilit reședința în Marea Britanie până la 31 decembrie 2020 vor fi protejate. Pe aceasta o îngrijorează, însă, tratamentul diferențiat aplicat românilor care doresc să se stabilească de acum înainte în Marea Britanie.
În răspunsul pe care l-am primit din partea Ursulei von der Leyen – urmare a interpelării pe care am adresat-o Comisiei Europene – am fost informată că ”drepturile cetățenilor români și ale familiilor acestora vor fi protejate, în conformitate cu condițiile prevăzute în Acordul de Retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, românii care locuiau deja în Marea Britanie până la 31 decembrie 2020 (finalul perioadei de tranziție) pot continua să locuiască, să lucreze și să studieze în Marea Britanie pe toată durata vieții lor. Din păcate, însă, situația nu se aplică cetățenilor români și membrilor familiilor acestora care nu își au încă reședința în Regatul Unit sau care intenționează să se mute acum în Regatul Unit. Îngrijorător este că, în acest moment, românii nu beneficiază de tratamentul aplicat cetățenilor celorlalte țări UE dacă doresc să muncească în Marea Britanie pe termen lung. Deși solicitanții din 22 de State Membre UE beneficiază automat de o reducere de 55 lire sterline la plata taxei pentru obținerea vizei de muncă, românii nu se află printre aceștia. Același lucru se întâmplă și cu solicitanții din Bulgaria, Estonia, Lituania și Slovenia. Sper ca în viitorul apropiat, Comisia Europeană să rezolve această situație disproporționată. Ca Membră a Parlamentului European, voi susține demersurile pentru o abordare unitară față de toți cetățenii europeni. Cred că ar fi în spiritul bunelor relații dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, care trebuie să se mențină în ciuda despărțirii prin Brexit”, precizează europarlamentarul Corina Crețu

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice