Chindia intră în reconstrucție, iar bazele trebuie să fie jucătorii și antrenorii din județ! Acesta este mesajul transmis de asociați conducerii clubului, după un sezon în care s-a ratat promovarea în Liga a II-a! Reprezentanții Primăriei (foto), ai CJ Dâmbovița și Universității Valahia au respins astăzi propunerea președintelui Mugur Porumbacu pentru funcția de antrenor, fostul stelist Rică Neaga, care a pregătit până de curând divizionara C Atletic Bradu, colegă de serie cu Chindia. “Trebuie să ne concentrăm pe plata datoriilor pe care le are clubul. Încercăm să aducem jucători și antrenori din județ, pentru a reduce costurile cu transportul, cazarea etc. Obiectivul Chindiei este clasarea pe unul dintre primele cinci locuri la finalul turului. În iarnă, vom vedea cum stau lucrurile. Important este că FC Chindia are asigurat sprijinul financiar – cam 8 miliarde de lei vechi pentru prima parte a sezonului – pentru a continua activitatea în fotbalul românesc. Sincer totuși, ne așteptam la mai mult în sezonul recent încheiat”, am surprins declarația lui Gabriel Boriga, reprezentantul CLM în Adunarea Generală a Chindiei Târgoviște.
Porumbacu, pe făraș
Președintele Chindiei pare să fi pierdut sprijinul asociaților, după un campionat în care a avut parte de liniște și un buget satisfăcător dar a ratat la mustață promovarea în Liga a II-a. “Porumbacu a vorbit prea mult pe la televiziuni, ba mai mult, a avut o relație prea apropiată cu președintele rivalei la promovare”, vorbesc sursele noastre.
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Marea Britanie vrea să mute în România zeci de migranți blocați pe o insulă secretă a Regatului Unit și a SUA
Trei femei au delapidat circa 4.000.000 de lei de la Teatrul Bulandra din București
Un avion Turkish Airlines a aterizat de urgență la New York după ce pilotul a murit în timpul zborului
Diana Șoșoacă este scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale. CCR i-a respins candidatura la Președinția României
Piperea: 1500 de lire au primit părinții pentru a-și testa copiii cu vaccinul Moderna
Polițiștii criminaliști au descins din nou la Spitalul Pantelimon. Au fost ridicate toate telefoanele mobile ale medicilor de la ATI
LIFE STYLE
Întrebări pe care să le adresezi copilului tău în loc de ”Cum a fost la școală?”
Bărbații amabili și carismatici în public, agresivi si duri cu familia
Când corpul ne vorbește prin durere sau diverse afecțiuni ne trimite mesaje din subconștient
Psiholog: Nu ai o voce şi nu eşti auzită sau văzută pentru că încerci să rămâi ”fetiță bună”
Atracțiile intime fulgerătoare au la bază foarte multe traume
DESTINATII
Festivalul Tocanului la Novaci
Ziua națională a gestronomiei și vinului românesc
Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă din 1 octombrie 2024
România și-a stabilit strategia pentru dezvoltarea turismului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ai un somn agitat în ultima vreme? Află acum ce poți face pentru a dormi relaxat
Cum s-a vindecat de cancer o femeie din Cluj-Napoca. Tratamentul care i-a salvat viața
”Depistează.Tratează.Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”
”Împreună putem găsi soluții și promova bune practici, astfel încât bătrânețea să fie frumoasă!”
La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer la sân
36% din tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 28 de ani au avut simptome de depresie, în anul 2022
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore