Uneori realizăm că simple cuvinte, precum „bacalaureat” sau „admitere”, nu mai reprezintă doar noțiuni teoretice, ci au devenit adevărate surse de stres și agitație. Chiar dacă elevii se bucură încă de timpul pe care-l mai au până la „examenul maturității”, dezvoltarea personală este o latură semnificativă a vieții ce nu trebuie neglijată. De aceea, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), îi invită pe elevi să participe la webinarele organizate în vederea facilitării demersului lor educațional și profesional viitor.
Vor fi abordate teme despre cunoașterea de sine, managementul timpului, sau managementul stresului ori despre cum anume să fim productivi, învingându-ne acea voce care ne șoptește „încă un episod și apoi te-apuci de treabă”
”Sunem convinși că webinarele UVT, dedicate dezvoltării personale a elevilor, vor atrage multe curiozități și vor deveni chiar populare printre tinerii liceeni. Este de reținut că o mare parte din stresul și anxietatea ce apar în apropierea examenelor se pot risipi în urma partipării la „exercițiile de dezvoltare a personalității”, pe care UVT le va dedica tinerilor în următoarele zile, în aceste webinare”, subliniază rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.
Toate webinarele se vor organiza pe platforma Google Meet, vor dura aproximativ 90 de minute fiecare, iar participarea este gratuită.
- Întâlnește-te cu tine! – webinar pe tema autocunoașterii (20 mai 2020, ora 16:00)
Prin acest atelier ne dorim ca tu, elevule, să înveți mai multe despre propria persoană. Pentru a reuși să afli mai multe despre tine, ne vom concentra pe teorii ale trăsăturilor de personalitate, vom afla care sunt interesele tale și cum anume aceste lucruri îți conturează traseul vocațional.
- Procrastinare 101 (21 mai 2020, ora 13:00)
Cu toții am fost în situația în care ne-am propus să ne apucăm de sarcinile noastre din timp, însă de cele mai multe ori ne pierdem în distragerile vieții moderne: încă un scroll pe insta, un refresh pe Facebook, încă un serial pe Netflix… Și taskurile rămân nefăcute până pe ultima sută de metri.
Procrastinare sau marele inamic a productivității este un obicei care fură din timpul și resursele tuturor. Dacă dorești să înțelegi mai bine care sunt elementele ce ne conduc spre comportamentul de amânare a sarcinilor și care este antidotul procrastinării, te invităm să participi la webinarul -Procrastinarea 101- în data de 21 mai 2020 de la ora 13:00.
- Înțelege-ți frica! Gestionarea anxietății (26 mai 2020, ora 16:00)
Fie că vorbim de teza la limba română, bacalaureat sau admiterea la facultate, cu siguranță te-ai confruntat cu acea stare de neliniște și agitație gândindu-te la ce nu va merge bine. Atelierul de față își propune să-ți ofere o mai bună înțelegere a anxietății și a modalităților de gestionare a ei, înțelegere utilă în multe contexte ale vieții noastre, nu doar cele de evaluare.
- Managementul timpului și controlul stresului (9 iunie 2020, ora 16:00)
Mai sunt câteva zile până la „bac” sau până la orice alt examen/moment important din viața ta. Ai vrea să îți poți valorifica la maxim timpul care ți-a mai rămas? Vrei să afli trucuri și soluții practice prin care poți să scapi de distractori și să ai spor la învățat? Vrei să îți poți ține în frâu emoțiile și stresul și să rămâi focalizat pe ceea ce ai de făcut? Atunci te invităm la webinarul Managementul timpului și controlul stresului (Tips&Tricks) organizat de CCOC-UVT în data de 9 iunie 2020, începând cu ora 16:00.
Linkul de înscriere la unul sau mai mai multe dintre webinarele prezentate este acesta: https://forms.gle/B9sRmRAQ3xFQzGMm9
Pentru alte detalii despre oferta educațională a UVT, vă invităm să accesați site-ul www.admitere.uvt.ro.
Pentru consiliere în carieră, vă invităm să completați gratuit testul de orientare vocațională pe platforma www.ytm.ro. Pentru alte detalii, nu ezitați să ne contactați la adresa ccoc@e-uvt.ro.
Partenerul UVT pentru organizarea seriei webinariilor este Consiliul Național al Elevilor (CNE).
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan