Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, alături de vicepreședintele Luciana Cristea, a participat astăzi, 22 noiembrie a.c., la deschiderea manifestărilor ce marchează Zilele Bibliotecii Județene ”I.H. Rădulescu” din Târgoviște. Evenimentul a avut loc La Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu, gazdă fiind Agnes Erich, directorul instituției.
La manifestări au mai participat: deputatul Oana Vladucă, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Cristina Stroe, viceprimarul Municipiului Târgoviște, Monica Ilie, profesorul universitar doctor Ion Calafeteanu, consilierul eparhial Marian Puiescu, prorectorul Universității Valahia, Gabriela Teodorescu, directori de biblioteci, profesori, numeroși elevi.

Cu acest prilej, Daniel Comănescu a transmis următorul mesaj:
”Mă bucur să mă aflu din nou la Biblioteca Județeană din Târgoviște, un loc unde mă simt ca acasă, între prieteni. Pentru că prin acțiunile pe care le promovați și organizați asta ați devenit, prieteni ai acestei comunități, care reușiți să aduceți o fărâmă de frumos în viețile noastre de multe ori terne, care ne readuceți în atenție valori importante, oameni de cultură, fapte din istorie, lucruri care ne-au ajutat să ne formăm ca popor, ca oameni.
Mă bucur să văd că deși trăim într-o societate de consum, în care totul e pe repede înainte, aici încă există preocupări pentru cultură, pentru lectură, pentru promovarea autorilor de literatură, pentru educarea tinerei generații și aducerea cărții mai aproape de oameni.
Anul acesta, mai mult decât oricând, trebuie să ne aplecăm asupra a tot ceea ce este românesc, asupra a tot ceea ce avem frumos și asupra a tot ceea ce ne asigură continuitatea valorilor și tradițiilor.
Și tocmai pentru că se implică în astfel de acțiuni, vreau să felicit echipa Bibliotecii Județene ”Ion Heliade Rădulescu” și să-i urez cât mai multe acțiuni încununate de succes, La mulți ani și un public receptiv la evenimentele organizate. Vă mulțumesc pentru ocazia de a vă fi aproape, într-o zi atât de importantă pentru instituția dumneavoastră și vă urez tuturor să vă bucurați de manifestările care se vor desfășura aici, în aceste două zile.”
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026