05/12/2020

Zilele Târgoviștei, sărbătorite și pe creste montane

În anul 2007, anul intrării României în Uniunea Europeană, o parte din liderii montaniarzilor dâmbovițeni a lansat TOP 27, topul cuceririi celui mai înalt vârf/celei mai înalte cote din fiecare ţară a Uniunii Europene. În anul 2013, odată cu intrarea Croației în UE, Top 27 a devenit, pentru montaniarzi, TOP 28. Din cele 28 de vârfuri au fost cucerite până acum cele mai înalte cote din 20 de țări.  

Totuși, chiar peregrini pe trasee europene, gândul și inima lor a bătut și pentru Cetatea Târgoviștei și, normal, pentru România. Anexăm câteva imagini de pe vârfuri europene. În condițiile în care, anul acesta, nu am putut programa nicio expediție externă, am planificat una specială, pe „Trapezul României”, o impresionantă creastă ce include vârfurile Viștea Mare (2527 m, al treilea, ca altitudine din România) și „Acoperișul României”, vârful Moldoveanu (2544 m). Duminică, 6 septembrie, pe la ora prânzului, am toastat (pe bune, am avut o bere la noi!) pentru urbea noastră: 

La mulți ani, Târgoviște! 

La mulți ani, târgovișteni! 

Nicolae POSTA, Președinte ACJP 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share