Astăzi, 28 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, au lansat un concurs în cadrul proiectului pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar, la care participă elevi de la școlile gimnaziale din Dărmănești, Pucioasa, Titu, Găești și Târgoviște.
În cadrul competiției, copiii vor realiza materiale informativ-preventive pe tema prevenirii și combaterii bullying-ului.
Obiectivul concursului constă în educarea copiilor în armonie, solidaritate şi respect și dezvoltarea abilităților și a motivației de relaționare, mesajul principal al acestei activități fiind rezolvarea conflictelor prin comunicare nonviolentă.

Polițiștii atrag atenția cu privire la faptul că, deși Ziua Internaţională pentru Nonviolenţă în Şcoală este sărbătorită pe 30 ianuarie, mesajul ei trebuie să dureze şi să se manifeste în permanență.
Agresiunea, manifestată sub diverse forme în şcoli (îmbrânceli, jigniri, injurii, vulgarităţi, intimidări fizice sau verbale) trebuie eliminată. Este necesar ca relaţiile elev-coleg, elev-profesor, elev-părinte să se dezvolte și să se consolideze în toleranţă și bună înțelegere, unde puterea de convingere a cuvântului şi nu a violenţei trebuie să primeze.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
2026, Anul Calului de Foc, o apariție rară. Destinul nu mai poate fi amânat
DC 115 B din Iedera, aproape de finalizare: proiectul de modernizare intră în ultima etapă