Ziua Mondială a Educaţiei este o zi sărbătorită în toată lumea. UNESCO a inaugurat în 1994 prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a celebra semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. De atunci, această zi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 5 octombrie, în peste 200 de ţări.
A fi educator este un privilegiu și o responsabilitate extraordinară, într-atât că prin aceasta cei care, de la catedră, clădesc vieți în orizontul cunoașterii sunt cei mai aproape de o vocație umană universală.
5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, este astfel ziua în care îi celebrăm pe cei care încearcă să insufle dorința de învățare și aspirația de dezvoltare celor ce le sunt elevi, adesea în pofida realității care le testează limitele.
Este adevărat, de multe ori cei de la catedră nu știu impactul pe care îl au până ani mai târziu, ceea ce face cu atât mai dificilă și riscantă această profesie, iar în anumite condiții lupta pentru a continua se poate dovedi cu atât mai dificilă.
Dezinteresul societății, ipocrizia politică, greutățile zile de azi sau de mâine sunt obstacole care trebuie învinse permanent, dar ele nu fac decât ca victoria cunoașterii să fie cu atât mai mult de recunoscut și de apreciat.
Cu gratitudine, vă mulțumim și vă dorim să rămâneți curajoși, sănătoși și încrezători. LA MULȚI ANI!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan
2026- ANUL CONSTANTIN BRÂNCUȘI
Recunoștință veșnică, eroilor, și respect pentru curajul și demnitatea lor!