Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

ZIUA REZERVISTULUI MILITAR

În fiecare an, la 31 mai, Armata Română sărbătorește ZIUA REZERVISTULUI MILITAR, eveniment plin de semnificații pentru militarii armatei, pentru toți aceia care au slujit, un număr important de ani, sub falduri de tricolor, Țara, Poporul și Neamul, cărora le-a jurat credință nestrămutată, până la sacrificiul suprem.
Instituirea Zilei Rezervistului Militar prin Hotărârea Guvernului nr. 467/2010, reprezintă o recunoaștere a meritelor cadrelor militare în rezervă sau în retragere, acestea fiind un adevărat reper de stabilitate și încredere pentru Poporul Român. Rezerviștii militari sunt o categorie socio-profesională cu un statut bine definit în cadrul societății românești contemporane, care merită recunoaștere, respect și prețuire din partea societății și a Țării. Din păcate, realitatea zilelor noastre chiar și în condițiile unui climat de insecuritate la granițele țării noastre arată că Rezerva Armatei Române este marginalizată de către clasa politică prin etichetări și discriminări nemeritate în comparație cu alte segmente socio-profesionale.
” Rezervistul nu este un simplu civil care s-a rupt complet de militărie, de armată, ci un militar gata să răspundă prezent, atunci când datoria faţă de ţară îl va chema. El nu a predat definitiv arma, ci doar o păstrează în „cui”, iar la ordinul de chemare este gata să o folosească pentru apărarea patriei. Au fost situaţii în care ofiţeri rezervişti au fost rechemaţi, la ordin şi numiţi în funcţii militare de conducere, unii dintre aceştia au fost numiţi în diferite demnităţi publice, iar alţii sunt profesori în cadrul învăţământului universitar civil şi militar, atât în ţară cât şi în state membre NATO. Ei reprezintă şi anumite modele, chiar şi formatori pentru comunităţile din care fac parte. Rezerviştii sunt activi în diferite fundaţii şi asociaţii cu profil militar sau civil. Rezerviştii sunt acele persoane pentru care patriotismul, iubirea de patrie, de neam şi de ţară constituie o datorie de onoare, un principiu fundamental, un legământ între el, ţară şi divinitate, mergând până la sacrificiu suprem. Rezervistul poartă cu el crucea milităriei toată viaţa, chiar şi dincolo în cadrul „Escadrilei din Ceruri”.
„Când văd o armată cu drapelele desfăşurate în bătălie am sentimentul iubirii absolute”. Ai văzut şi admirat vreodată un ceremonial militar? Ar trebui s-o facem cu toţii. Cu ochii liberi nu putem observa decât uniformele frumos împodobite cu medalii şi decoraţii militare. Tehnica militară, în special aviaţia, cu toată splendoarea ei. Ne produce senzaţia de siguranţă şi putere, dar şi de uimire, fascinaţie, dragoste şi bucurie. Dar, ceea ce este dincolo de toate acestea, frământările, gândurile, suferinţele, căutările şi starea sufletului de ostaş, acest erou necunoscut, nu putem şti. Dar nici-o suferinţă nu e de ajuns pentru dragostea de ţară despre care se vorbeşte din ce în ce mai puţin. Mulţi ar dori să ştie ce se ascunde în mintea şi sufletul militarului, ce gândeşte el atunci când se hotărăşte să ucidă, să se lase ucis sau să intre în panteonul eroilor pentru că aşa cum spune Allende „erou nu este cel care ucide, ci acela care nu ucide şi nu se lasă ucis”. Sufletul rezervistului (fie el şi aviator) este asemenea unei scântei dintr-o flacără de o imensă măreţie, de o uriaşă înălţime, ajungând până la cer care se desprinde, trăieşte o anumită experienţă şi se întoarce din nou la flacără. Rezervistul, acest cunoscător fin al valorilor adevărate, al momentelor firave dintre viaţă şi infern, nu moare niciodată, el se mulţumeşte să dispară din istorie şi să se întoarcă „acasă”. Rezervistul nu este impresionat şi uimit de nimic, el pune în practică din cunoştinţele acumulate. Un strălucit strateg de oşti întrebat fiind: cum poate omul deveni erou, el a răspuns; „Pot să spun cum să ajungi soldat nemuritor … să ai mari comandanţi”. Pentru că întâmplarea nu ajută decât spiritele pregătite. Iar, trăsăturile esenţiale ale ostaşului foarte bine pregătit pentru a se confrunta cu spaimele morţii sunt curajul şi îndrăzneala, aşa cum avea să ne prevină şi marele Plutarh: „Nimic nu este de necucerit pentru cei curajoşi, nimic nu este greu pentru cei îndrăzneţi!”.
Instituţia rezervistului este una de castă, de camaraderie, chiar de vocaţie, dar şi de cunoaştere. Orice persoană poate deveni o celebritate. Cu militaru se întâmplă altceva. Pentru că dacă nu ai vocaţie, nu ai dragoste pentru neam şi ţară este foarte greu să te formezi ca patriot. Cine îşi asumă crucea de militar, îşi asumă responsabilitatea patriotului, a celui care ia parte la războiul războaielor, unde sufletul eroului primeşte libertatea zilei „care nu cunoaşte amurgul, a zilei care nu cunoaşte umbra”. Cel care îşi asumă crucea militarului îmbracă cămaşa morţii ca şi mireasa rochia pentru solemnitatea nunţii.
Astăzi, din păcate, asistăm la o încercare de inoculare a unei înţelegeri greşite a instituţiei rezervistului în societatea contemporană, care ar fi, după opinia unora, doar aceea de a se afla în treabă. Se uită intervenţia oportună şi folositoare a luptătorilor Armatei României de-a lungul veacurilor. Nu numai faptul că rezerviştii au fost umiliţi de clasa politică actuală în diferite feluri, până la diminuarea pensiilor militare, (nu pensii speciale, nu pensii nesimţite), ci există, aşadar o tendinţă de minimalizare a rolului important al rezervistului pentru comunitate, pentru societate, pentru interesul naţional. Nu de mult timp, am văzut o emisiune la un post de televiziune în care un prezentator punea tot felul de întrebări, una mai bizară decât cealaltă, printre care: De ce să ne aducem aminte de mai marii noştri conducători de oşti? Ce a făcut Decebal, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul? De ce să fim mândri de astfel de oameni? De ce să-i luăm ca modele în viaţa noastră? Mai avem nevoie de militari?
Tuturor celor mai mult sau mai puţin sceptici, celor care au uitat că sunt români şi au pierdut cea mai mică fărâmă de patriotism le readucem aminte că cea mai mare şi nobilă misiune de pe pământ este aceea de slujire a omului, iar cea de-a doua misiune, la fel de măreaţă, este aceea de slujire a patriei şi a neamului, sub arme. Există ceva în ţara aceasta pe care nici-o gafă politică şi nici-o tragedie istorică nu o va putea suprima. Există forţa jertfei depline pentru semeni, neam şi ţară, există acel izvor de putere şi fără putinţă de secat.
Există un legământ sfânt al militarului, există un simbol al demnităţii, al onoarei, al respectului, există un om care şi-a îndeplinit misiunea: rezervistul. La mulţi ani, tuturor rezerviştilor! Cer senin!
Comandor (rz.) Ștefan Popa”
Distribuie acest articol Oficial Media
Share