Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor din Dâmboviţa au destructurat o grupare infracţională, formată din 30 de persoane de cetăţenie română, irlandeză, cehă şi poloneză, specializată în comiterea de infracţiuni de înşelăciune pe teritoriul mai multor ţări din Uniunea Europeană. Un cetăţean din Irlanda şi unul din Marea Britanie erau căutaţi de autorităţile franceze, în baza unor mandate europene de arestare.
La data de 19 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – I.P.J. Dâmboviţa, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Hunedoara şi I.P.J. Bihor, au depistat şi au identificat 30 de persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune, pe teritoriul mai multor ţări din Uniunea Europeană.
Din cercetări, a rezultat că membrii grupării se deplasau la sediile unor societăţi comerciale, cărora le prezentau oferte foarte avantajoase pentru executarea unor lucrări de asfaltare, în localităţile unde acestea aveau sedii.
După ce agenţii economici achitau suma cerută de membrii grupării pentru lucrările de asfaltare a curţilor societăţilor, aceştia plecau fără a mai executa lucrările, sub pretextul că au nevoie de materii prime pentru finalizarea lucrărilor.
Doi dintre membrii grupării, un bărbat de cetăţenie irlandeză, de 33 de ani, şi un bărbat, de 44 de ani, din Marea Britanie, au emise pe numele lor mandate europene de arestare, de către autorităţile judiciare din Franţa, pentru comiterea de infracţiuni din sfera criminalităţii organizate.
12 persoane au fost conduse la sediul I.P.J. Dâmboviţa, pentru continuarea cercetărilor.
Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei