Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat astăzi, cel mai mare contract de finanțare prin Programul Regional din istoria ADR Sud-Muntenia și primul din regiune pe Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
Valoarea este de aproximativ 64.200.000 de euro, iar suma va fi investită în modernizarea a 59,8 km de drumuri județene prin proiectul „𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐃𝐉 𝟕𝟏𝟐 (𝐏𝐮𝐜𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚 – 𝐁𝐫ă𝐧𝐞ș𝐭𝐢 – 𝐕𝐮𝐥𝐜𝐚𝐧𝐚-𝐏𝐚𝐧𝐝𝐞𝐥𝐞 – Ș𝐨𝐭â𝐧𝐠𝐚 – 𝐓â𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢ș𝐭𝐞), 𝐃𝐉 𝟕𝟐𝟎𝐂 (𝐆𝐮𝐫𝐚 𝐎𝐜𝐧𝐢ț𝐞𝐢 – 𝐎𝐜𝐧𝐢ț𝐚) ș𝐢 𝐃𝐉 𝟕𝟐𝟎𝐀 (𝐆𝐮𝐫𝐚 𝐎𝐜𝐧𝐢ț𝐞𝐢 – 𝐀𝐝â𝐧𝐜𝐚 – 𝐁𝐮𝐜ș𝐚𝐧𝐢 – 𝐌ă𝐫𝐜𝐞ș𝐭𝐢 – 𝐅𝐢𝐧𝐭𝐚 – 𝐏𝐨𝐬𝐭â𝐫𝐧𝐚𝐜𝐮 – 𝐃𝐍 𝟏𝐀)”.
”Instituția Consiliului Județean Dâmbovița nu doar promite, ci și livrează. Mulțumesc încă o dată domnului director al ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, colegilor mei din Consiliul Județean Dâmbovița și primarilor localităților de pe traseul acestor drumuri județene pentru buna colaborare avută la momentul întocmirii proiectului tehnic! Mulțumesc tuturor celor care au pus umărul ca acest proiect să ajungă la faza de execuție!”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Din punctul de vedere al lucrărilor ce vor începe în perioada imediat următoare, proiectul a fost împărțit pe 3 loturi:
𝐋𝐨𝐭𝐮𝐥 𝟏, 𝐃𝐉 𝟕𝟏𝟐 𝐓â𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢ș𝐭𝐞 – Ș𝐨𝐭â𝐧𝐠𝐚 – 𝐕𝐮𝐥𝐜𝐚𝐧𝐚 𝐏𝐚𝐧𝐝𝐞𝐥𝐞 – 𝐁𝐫ă𝐧𝐞ș𝐭𝐢 – 𝐏𝐮𝐜𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚, are o lungime de 15,7 km, iar valoarea investiției este de 101.602.363,47 lei (T.V.A. inclus).
Pe tronsonul care pleacă din Târgoviște, Halta Teiș, și străbate comunele Șotânga, Vulcana – Pandele și se oprește la limita administrativă a UAT Brănești și Pucioasa, la podul de peste Ialomița, care la rândul lui face parte din proiect.
Sunt prevăzute, pe lângă asigurarea infrastructurii și sistemului rutier ce se va finaliza cu două straturi de asflat, următoarele:
- Amenajarea a 26.000 mp de trotuare;
- 18 km de șanțuri din beton;
- 1,5 km de rigole de acostament;
- 8,7 km de rigole carosabile acoperite;
- 584 metri liniari de poduri și podețe;
- 1,2 km parapet direcțional de tip semigreu;
- Asigurarea a 2.000 de accese la proprietăți;
- Demolarea și construirea unui pod nou în Șotânga.
- Tot în Șotânga vom reabilita podul peste Râul Vulcana, iar în Brănești vom reabilita podul peste Râul Ialomița, structură care asigură legătura cu Pucioasa și DN71.
- Amenajarea a 36 de stații de autobuz
𝐋𝐨𝐭𝐮𝐥 𝟐, 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐮𝐬 𝐝𝐢𝐧 𝐃𝐉 𝟕𝟐𝟎𝐂 𝐆𝐮𝐫𝐚 𝐎𝐜𝐧𝐢𝐭̦𝐞𝐢 – 𝐎𝐜𝐧𝐢𝐭̦𝐚 𝐬̦𝐢 𝐃𝐉 𝟕𝟐𝟎𝐀 𝐆𝐮𝐫𝐚 𝐎𝐜𝐧𝐢𝐭̦𝐞𝐢 – 𝐀𝐝𝐚̂𝐧𝐜𝐚, are o lungime de 15,1 km, iar valoarea investiției este de 90.069.115,56 lei (T.V.A. inclus).
Drumul DJ 720C începe pe raza localității Gura Ocniței, străbate atât Gura Ocniței, cât și Ocnița, iar DJ 720 A se desprinde din drumul județean DJ 720 C de pe raza localității Gura Ocniței și se oprește la ieșirea din Adânca.
𝐏𝐞 𝐃𝐉𝟕𝟐𝟎𝐂, tronson în lungime de 8,9 km, vor fi lucrări de modernizare a 3 poduri, dar și de amenajarea a:
- 12 km de șanțuri din beton;
- 5 km de rigole carosabile acoperite;
- 1.550 mp de trotuare.
- 𝐏𝐞 𝐃𝐉𝟕𝟐𝟎𝐀, porțiune de 6,2km, se vor executa:
- 9.100 mp de trotuare;
- 10 km de șanțuri din beton;
- 1,8 km de rigole carosabile acoperite;
- Aproximativ 800 metri linari de podețe dalate;
- Lucrări de modernizare a 2 poduri.
- Totodată, pe DJ720C și DJ720A se vor amenaja 18 stații de autobuz.
𝐋𝐨𝐭𝐮𝐥 𝟑, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐚𝐯𝐚̂𝐧𝐝 𝐨 𝐥𝐮𝐧𝐠𝐢𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝟐𝟖,𝟗 𝐤𝐦, 𝐩𝐥𝐞𝐚𝐜𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐀𝐝𝐚̂𝐧𝐜𝐚, 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐮𝐫𝐠𝐞 𝐁𝐮𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢 – 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐚 (𝐌𝐚̆𝐫𝐜𝐞𝐬̦𝐭𝐢) – 𝐅𝐢𝐧𝐭𝐚 –𝐂𝐨𝐫𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢 (𝐏𝐨𝐬𝐭𝐚̆𝐫𝐧𝐚𝐜𝐮) 𝐬̦𝐢 𝐬𝐞 𝐨𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐃𝐍𝟏𝐀.
Valoarea investiției de este 106.832.167,58 lei. Se vor realiza:
- 27.000 mp trotuare;
- 10 km de șanțuri din beton;
- 1,5 km rigole de acostament;
- 23,4 km de rigole carosabile acoperite;
- 1.310 de accese la proprietăți;
- 4 poduri modernizate;
- 22 de stații de autobuz.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
Miliardarii lumii și-au crescut averile în anul 2024. Cine sunt cei mai bogați oameni de pe planetă
Programul Prima Seră. Care sunt condițiile pentru a primi 200 de mii de euro de la stat și cine se poate înscrie
LIFE STYLE
Adevăratul motiv pentru care îți este greu să te schimbi
Elopement sau nunta secretă: ce este și de ce tot mai multe cupluri aleg această opțiune pentru ziua cea mare?
Idei de ținute casual pentru vacanțele de iarnă la munte
Activități de iarnă pentru copii: distracție și aventură în sezonul rece
Dramele actriţei Demi Moore. Vândută chiar de mama sa la 15 ani pe 500 de dolari
DESTINATII
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Cancerul continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică
Impactul stresului asupra sănătății sistemului reproductiv masculin
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli
Cum să tratezi natural infecțiile urinare. 6 băuturi care te vor ajuta să te vindeci
Un nou studiu arată de ce oamenii se confruntă cu Sforăitul și Apneea de somn
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Invictus din Canada
De la bal, la spital după BALUL ÎNSURAȚILOR din Reghin
România, iluminată în roșu pentru Ziua Europeană 112