Edilul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, alături de viceprimarul Monica Ilie și city managerul Gabriel Boriga, au mers astăzi într-o vizită de lucru la Direcția de Salubritate, pentru o verificare a utilajelor, dar și a resursei umane care vor asigura deszăpezirea în lunile de iarnă. Astfel, administrația locală este pregătită ”să intervină imediat și cu mijloace suficiente”, pentru ca târgoviștenii să nu aibă probleme în trafic, în cazul în care vor exista precipitații abundente de lapoviță și ninsoare.
Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște:
”Ne aflăm la Direcția de Salubritate din cadrul Primăriei municipiului Târgoviște pentru a face o trecere în revistă a capacității de intervenție a administrației publice locale pentru activitatea de deszăpezire.
La acest moment, din fericire, nu avem precipitații sub formă de ninsoare, însă în perioada următoare cu siguranță vom avea. Administrația locală este pregătită, avem stocuri suficiente de combustibil, de clorură de calciu, de sare, de nisip, de material antiderapant, dar și de personal, astfel încât să putem face față oricărei provocări în iarna care urmează.
De asemenea, Direcția de Salubritate este operator licențiat ANRSC pe ceea ce înseamnă activitatea de curățare și de îndepărtare a zăpezii, astfel încât nu avem și nu am avut niciodată problema de contractare a unui operator autorizat, activitatea fiind realizată prin mijloace proprii.
Avem 60 de utilaje, undeva la 250 de oameni de la Salubritate, Ecosal, Municipal Construct care vor interveni în situația în care va fi cazul. Avem, prin Serviciul Voluntar de Situații de Urgență din cadrul primăriei, posibilitatea de a capacita încă 50 de oameni pentru intervenție, plus utilajul de topit zăpada și intervenție în caz de situație de urgență care este în dotarea Serviciului Voluntar de Situații de Urgență al primăriei.
Așadar suntem pregătiți pentru ceea ce va urma, plus îi mai avem și pe cei care beneficiază de ajutor social și care în fiecare an au fost mobilizați pe activitatea de deszăpezire și nu numai. Suntem pregătiți să intervenim imediat și cu mijloace suficiente.”
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026